Clubul Cagliari, la care este legitimat Răzvan Marin, a anunţat, miercuri că s-a despărţit de antrenorul Davide Nicola.
Nicola a preluat funcţia de antrenor al echipei Cagliari în iulie 2024, în locul lui Claudio Ranieri. El a semnat atunci un contract pe doi ani.
Davide Nicolae, OUT de la Cagliari! Răzvan Marin a rămas fără antrenor
El pleacă după ce echipa a încheiat sezonul pe locul 15 în clasament, la cinci puncte deasupra zonei de retrogradare.
„Clubul doreşte să mulţumească antrenorului Nicola şi echipei sale pentru munca, seriozitatea şi pasiunea arătate în acest sezon, care a culminat cu rămânerea noastră în primul eşalon”, a precizat clubul într-un comunicat citat de news.ro.
Răzvan Marin are contract cu echipa Cagliari până în iunie 2026. În ultimele luni, la echipa italiană a jucat şi Florinel Coman, împrumutat de la Al-Gharafa.
Răzvan Marin şi-a decis viitorul
Răzvan Marin e focusat pe echipa naţională înaintea meciurilor cu Austria şi Cipru, din preliminariile World Cup 2026, dar pare că şi-a decis viitorul. Mai mult rezervă la Cagliari în ultimul sezon, mijlocaşul nu mai suportă situaţia în care se află.
Răzvan Marin și-ar dori să plece de la Cagliari, chiar dacă sarzii s-au salvat de la retrogradare. Nu a mai prins echipa în ultimul sezon şi nu e deloc mulţumit de statutul la care a ajuns.
Răzvan Marin spune că nu l-a afectat situaţia, dar faptul că a devenit rezervă nu e pe placul său. “
Ba am jucat, ba nu am jucat. Eu am încercat tot timpul să fiu profesionist, să-mi văd de ale mele. Mă antrenez tot timpul 100%, când s-a apelat la mine am fost acolo. De afectat nu m-a afectat pentru că nu mai sunt un jucător tânăr să mă afecteze orice. Eu mi-am văzut de ale mele, m_am antrenat şi tot timpul când s-a apelat la mine am făcut-o bine”, a spus Răzvan Marin, în exclusivitate pentru Antena Sport.
Răzvan Marin ar fi dorit la Genoa lui Dan Şucu. Dacă ar accepta oferta Grifonului, ar face echipă cu Nicolae Stanciu, jucător care tocmai a fost prezentat oficial la echipa genoveză.
“Vom vedea ce se va întâmpla după echipa naţională, dar iau în considerare să fac şi acest lucru văzând situaţia prin care am trecut în acest an”, a mai spus Răzvan Marin.
- „Afară din avion!” Fostul puști minune al Barcelonei a vrut să fugă din Iran, dar a trăit clipe grele: „Totul era haos”
- Seară de coșmar pentru Cristiano Ronaldo! Lusitanul a ratat penalty și a ieșit accidentat din meciul cu Al-Fateh
- Marius Șumudică a făcut calculele! De ce are nevoie Al-Okhdood pentru a se salva de la retrogradare
- Inter – Genoa 2-0. Victorie fără emoții pentru echipa lui Cristi Chivu. “Nerazzurrii” își consolidează locul 1
- Marius Șumudică, victorie cu ultima clasată în Arabia Saudită. Românul este la 3 puncte de salvare
































