„Eşti în depresie?” Kylian Mbappe a rupt tăcerea despre scandalul din Stockholm. Reacţie fermă despre presupusul caz de viol
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 9.12.2024, 9:09
Kylian Mbappe a vorbit, în premieră, despre scandalul în care a fost implicat în Stockholm. Numele starului de la Real Madrid a fost asociat cu un caz de viol. Justiţia din Suedia a deschis o anchetă, dar nu a precizat în niciun moment că vizat ar fi atacantul francez.
În luna octombrie, Mbappe nu a fost convocat la naţionala Franţei şi a plecat pentru o scurtă perioadă în Stockholm. A fost însoţit de un grup de prieteni, iar în hotelul în care a fost cazat ar fi fost semnalat un caz de viol. Cotidianul suedez Expressen a precizat că jucătorul francez era un „suspect rezonabil”, iar Mbappe a avut o reacţie scurtă pe reţelele sociale: „FAKE NEWS”.
Kylian Mbappe a rupt tăcerea despre scandalul din Stockholm
După două luni de la izbucnirea scandalului, Mbappe a dezvăluit ce s-a întâmplat în ţara scandinavă. Atacantul lui Carlo Ancelotti a anunţat că a aflat despre incident abia în momentul în care a urcat în avion, cu direcţia Madrid.
„Am fost surprins, sunt mereu surprins. Se întâmplă aceste lucruri pe care nu le prevezi niciodată că o să vină. Nu am primit nimic, nicio somație. Am citit același lucru ca toți ceilalți, guvernul suedez nu a spus nimic. Nu sunt implicat. Nu m-a deranjat, pentru că nu m-am simțit niciodată implicat. Am avut cinci zile libere și am decis să plec.
Trebuia să merg în altă parte, dar antrenorul mi-a spus să merg undeva unde să fiu mai puțin expus. Înainte să plec, mi-au făcut o fotografie plecând de la restaurant. Erau mulți oameni gata să mă întâmpine la ieșire. Când m-am urcat în avion, am primit vestea. Habar n-am cine este (n.r. denunţătorul)„, a spus Kylian Mbappe pentru francezii de la Canal+, citat de marca.com.
Mbappe trece prin cel mai greu moment al carierei, după ce a ratat două penalty-uri la rând în tricoul Realului. Starul francez asigură că nu se pune problema să fie în depresie.
„(Eşti în depresie?) Am avut momente când eram obosit, dar nu eram deprimat. Sunt oameni foarte deprimați, pe care trebuie să-i ajutăm. La un moment dat m-am simțit epuizat. Am avut dezamăgiri sportive. Este doar de dragul de a vorbi, e gratis”, a mai spus Mbappe.
Justiţia din Suedia a confirmat oficial că este o anchetă pentru viol la Stockholm
Numele lui Kylian Mbappe nu a fost menţionat, dar justiţia suedeză a confirmat deschiderea unei anchete într-un caz pentru „viol”, relatează AFP.
„În urma relatărilor din mass-media cu privire la un presupus viol în Stockholm, procurorul general poate confirma că o plângere pentru viol a fost primită de poliţie”, se arată în text.
„Potrivit raportului, incidentul a avut loc la 10 octombrie 2024 într-un hotel din centrul Stockholmului. Ancheta preliminară este condusă de procurorul general Marina Chirakova. Procurorul nu este disponibil pentru mass-media şi nu poate furniza informaţii suplimentare în acest moment. Atunci când vor fi disponibile informaţii suplimentare, va fi trimis un nou comunicat de presă”, se menţionează în comunicat.
Avocata Marie-Alix Canu-Bernard a dezvăluit că a purtat mai multe discuţii cu Kylian Mbappe, iar acesta i-a transmis că nu are de ce să îşi facă griji. Avocata se pregăteşte de mai multe procese de calomnie, în cazul în care se va face vreo legătură între Mbappe şi cazul de viol.
„Încă nu ştim dacă plângerea a fost depusă împotriva lui. Dacă se confirmă că această plângere este îndreptată împotriva lui, într-un fel sau altul – la urma urmei, poate fi considerat şi martor -, atunci, evident, pregătim o plângere pentru calomnie, din moment ce nu are ce să-şi reproşeze.
El este foarte calm pentru că ştie ce nu a făcut. El urmăreşte acest atac de la distanţă, deşi este oarecum protejat. Cu siguranţă îl va afecta. Repet, are 25 de ani. Cu siguranţă că este greu să trăieşti cu o astfel de acuzaţie. Sper să reuşească să înscrie cât mai multe goluri în meciul următor„, a declarat Marie-Alix Canu-Bernard, potrivit marca.com.