Confesiunea lui Verstappen. Ce i-a spus inginerului de cursă despre oferta de la McLaren: „Ar fi stupid…”
Max Verstappen a vorbit pentru prima dată despre anunțul plecării lui Gianpiero Lambiase de la Red Bull la McLaren, din 2027. Lambiase a fost inginerul de cursă al lui Verstappen în ultimul deceniu.
Aflat la un eveniment la Amsterdam, Verstappen a dezvăluit că i-a dat binecuvântarea sa lui Lambiase să accepte oferta McLaren.
Verstappen l-a încurajat să plece la McLaren
Lambiase a ajuns la Red Bull în urmă cu 11 ani și a format o strânsă legătură atât profesională, cât și personală cu Max Verstappen. La McLaren, Lambiase va ocupa funcția de chief racing officer și îi va raporta direct lui Andrea Stella.
„Mi-a spus ce fel de ofertă a primit. Eu i-am spus: ar fi stupid să nu accepți așa ceva” a mărturisit Max Verstappen, citat de De Telegraaf.
„Am realizat deja totul împreună și apoi primește o ofertă atât de grozavă, având atât familia în minte și securitatea care i-o oferă. Mi-a cerut un fel de permisiune și eu i-am spus că trebuie absolut să o facă. Chiar voia să audă asta de la mine” a mai spus Verstappen.