Egipt a câștigat pentru prima dată în istorie la un Campionat Mondial! La Vancouver, echipa africană a reușit să revină de la 0-1 cu Noua Zeelandă și să înscrie în trei rânduri.
Egipt este prima în grupa G cu 4 puncte, urmată de Belgia și Iran cu câte 2 puncte, iar Noua Zeelandă a rămas cu un punct.
Salah s-a simțit „ca acasă”
Eroul Egiptului a fost unul dintre jucătorii reprezentativi pentru fotbalul din această țară în ultimul deceniu: Mohamed Salah, cel care a înscris golul de 2-1 și a pasat decisiv la cea de-a treia reușită. Salah a vorbit după meci de emoția care l-a încercat după acest prim succes al Egiptului în istoria sa la World Cup.
„Este incredibil. Nu știu cum să exprim ceea ce simt, este o realizare grozavă pentru toți jucătorii, pentru tot staff-ul, sperăm să continuăm astfel în grupă. Am reușit calificarea, în anii care vor urma lumea își va aduce aminte de această realizare. Dar hai să ne bucurăm astăzi și mâine de reușită, iar apoi să ne gândim la meciul care urmează.
A părut că jucăm în Egipt. Toții fanii astăzi erau îmbrăcați în roșu și asta ne-a oferit entuziasm. Este o victorie grozavă și am simțit că am jucat acasă. A fost un sentiment grozav în aer, toată lumea s-a bucurat de acest meci.
Avem patru puncte acum, suntem pe primul loc în grupă. Dar următorul joc este foarte important” a spus Mohamed Salah după partida cu Noua Zeelandă.
- Schimbare radicală la Campionatul Mondial! Anunţul făcut de FIFA
- Rayo i-a găsit înlocuitor lui Andrei Raţiu, care e dorit de Liverpool! Ce jucător de la Mondial vrea să transfere
- Ce reprezintă gestul făcut de Lamine Yamal după ce a marcat primul lui gol la Cupa Mondială!
- „Am făcut două meciuri mari! Vrem calificarea!” Neînvinsă cu Spania și Uruguay, Capul Verde nu vrea să se oprească aici
- Marcelo Bielsa, atac la adresa FIFA după Uruguay – Capul Verde 2-2! A criticat o nouă regulă: „Nu aduce nimic!”






























