Cristi Chivu a numit marea surpriză de la Cupa Mondială: „Fiți atenți la ei”

Daniel Işvanca Publicat: 5 iunie 2026, 17:44

Comentarii
Cristi Chivu a numit marea surpriză de la Cupa Mondială: Fiți atenți la ei”

Cristian Chivu / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Mai sunt șase zile până la startul Campionatului Mondial din această vară, iar selecționatele prezente la turneul final din SUA sunt gata să lupte pentru supremație, pe cea mai importantă „scenă” a fotbalului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tehnicianul celor de la Inter a vorbit pe scurt pentru Gazzetta dello Sport despre competiția care va începe în doar câteva zile și a precizat care va fi marea surpriză.

  • World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

Cristi Chivu a numit favoritele, dar și marea surpriză de la CM 2026

Cristi Chivu urmează să își prelungească contractul cu Inter, iar tehnicianul român pregătește încet și sezonul următor alături de campioana Italiei.

Întrebat despre Campionatul Mondial care va începe în doar câteva zile, antrenorul lui Inter a transmis care sunt marile favorite, dar și cine va fi surpriza plăcută de la acest turneu final.

„Favoritele mele sunt Spania, Franța și Argentina, dar fiți atenți la Maroc, va fi o surpriză”, a declarat Cristi Chivu, potrivit Gazzetta dello Sport.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:29

Morcovii lui Erling Haaland! Efectul incredibil din Norvegia. Ce s-a întâmplat

14:27

Gigi Mustață îi deschide uşa lui Şumudică la FCSB după ce şi-a cerut scuze. „Se poate ierta”

14:05

Evoluțiile de la Dinamo nu l-au impresionat! Starul liderului din Liga 1 a ratat convocarea la națională

13:56

Valeriu Iftime a fost audiat la DNA Iași într-un dosar de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă

13:46

Ciprian Marica a spus adevărul despre negocierile dintre Ianis Zicu şi FCSB: „Mi-a zis că da”

13:13

Finala Europa League 2028, pe Arena Naţională! Lovitura financiară uriaşă pe care o va da capitala României

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Gigi Becali a distrus un jucător după egalul cu Petrolul: „Joacă la alibi! Nu poți așa!” Ce spune despre noile achiziții 4 Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!” 5 Gata cu egalurile: penalty-uri după 90 de minute, echipa câștigătoare primește un punct în plus! Unde se va aplica noua regulă 6 Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte
Citește și