O companie din Miami numită VID i-a dat în judecată pe Messi și Federația de Fotbal din Argentina pentru fraudă și încălcarea acordurilor contractuale. VID, o companie specializată în organizarea de evenimente sportive și muzicale, susține că a pierdut milioane de dolari după ce Messi a lipsit de la o partidă amicală a Argentinei contra Venezuelei.
Conform TMZ, VID susține că a bătut palma cu Federația pentru drepturi exclusive pentru suma de 7 milioane de dolari la două partide amicale: Argentina – Venezuela și Argentina – Puerto Rico.
Messi a stat în tribună la meci
Compania acuză că în contract există o clauză care obliga Argentina să-l folosească pe Messi minim 30 de minute în fiecare din cele două meci. În schimb, Messi a privit din tribunele arenei Hard Rock Stadium meciul cu Venezuela.
A doua zi după acel meci amical, Messi a jucat pentru Inter Miami împotriva lui Atlanta United și a marcat două goluri. Apoi a mers la națională pentru cel de-al doilea amical, cu Puerto Rico, în care a creat două goluri iar scorul final a fost 6-0.
Cei de la VID susțin că au pierdut și 1 milion de dolari în plus după ce meciul a fost mutat din Chicago în Fort Lauderdale, ceea ce a dus la o asistență redusă. VID mai acuză că Federația din Argentina a promis că va rectifica situația în 2026 cu partide amicale împotriva Chinei, însă acele meciuri nu au mai avut loc. VID cere acum în cadrul procesului să primească toți banii înapoi, plus compensații.
O stiuație similară a implicat Major League Soccer și clubul Vancouver Whitecaps care s-au bazat pe „materiale promoționale care induceau în eroare” după ce au promovat un meci cu Inter Miami cu toate vedetele, doar că Leo Messi, Luis Suarez sau Sergio Busquets nu au jucat în acel meci. Atât MLS, cât și Whitecaps au plătit 329.000 de dolari pentru a încheia procesul.
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”

































