Rudi Garcia nu mai este antrenorul „diavolilor roşii”, Federaţia belgiană de fotbal şi antrenorul francez confirmând oficial vestea luni, punând astfel capăt unei colaborări de 18 luni.
Sub conducerea lui Rudi Garcia, Belgia a atins sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026, unde a fost eliminată de Spania (1-2), viitoarea campioană.
Rudi Garcia, OUT de la naţionala Belgiei după ce Cupa Mondială s-a încheiat
„În urma discuţiilor cu Federaţia belgiană, am decis să nu prelungim parcursul excelent din ultimele 18 luni. Părăsesc Belgia lăsând-o în Liga A a Ligii Naţiunilor şi în rândul primelor opt echipe ale lumii”, a scris Garcia pe reţelele de socializare.
„Doar Spania, noua campioană mondială, noi fiind singura echipă ce a marcat împotriva ei în opt meciuri, ne-a împiedicat să avansăm mai departe în cea mai prestigioasă competiţie. Aş dori să le mulţumesc jucătorilor mei fantastici, directorului sportiv Vincent Mannaert şi suporterilor care ne-au susţinut pe parcursul Cupei Mondiale, chiar şi în miez de noapte, din Europa. Sunt acum pregătit să urmăresc noi obiective, fie la nivel de echipă naţională, fie la un club. Îi doresc tot binele Belgiei în continuarea schimbului de generaţii pe care am avut plăcerea să îl iniţiez„, a adăugat el.
Numit la conducerea echipei naţionale în ianuarie 2025, Rudi Garcia şi-a început mandatul de selecţioner al „diavolilor roşii” cu o înfrângere în faţa Ucrainei, în martie 2025. Ulterior, a înregistrat o serie de 18 meciuri fără înfrângere (12 victorii, 6 egaluri), înainte de a ajunge în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026, competiţie în cadrul căreia a condus ultimul său meci, împotriva Spaniei.
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”
- Eroul Spaniei la Cupa Mondială a rupt tăcerea, după ce a promovat mesajul „Make Spain Great Again”
- Selecţionerul de la Mondial dat afară la două luni după ce i se prelungise contractul
- „Le place la nebunie!” Nutriționista Spaniei a dat din casă: ce mănâncă și ce beau campionii mondiali
- Arbitrul de la finala Cupei Mondiale a rupt tăcerea. Ce a spus despre Messi și meciul câștigat de Spania


































