Dănuţ Lupu a avut un discurs dur la adresa lui Ianis Hagi, după Turcia – România 1-0. Fostul internaţional român este de părere că fiul lui Gică Hagi nu trebuia titularizat şi că Mircea Lucescu a greşit atunci când a făcut echipa de start.
România nu a reuşit să treacă de Turcia în semifinala play-off-ului de calificare la World Cup 2026, astfel încât tricolorii vor rata prezenţa la un turneu final de Campionat Mondial pentru a şaptea oară la rând.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena
Dănuţ Lupu, discurs dur la adresa lui Ianis Hagi: „Avem nevoie de fotbalişti, nu de băieţi buni”
Dănuţ Lupu consideră că Mircea Lucescu trebuia să înceapă meciul cu Nicolae Stanciu, iar Ianis Hagi să intre pe final de partidă. Mai mult, el a ţinut să sublinieze diferenţa de valoare dintre fotbalistul de la Alanyaspor şi tatăl acestuia, Gică Hagi:
„Cred că nea Mircea a greșit puțin echipa de start. Eu îl cunosc foarte bine, e un tip sentimental, care ține mult cont de persoanele care l-au ajutat în viață. (n.r. Te referi la faptul că i-a dat credit lui Ianis Hagi? Că i-a dat banderola?) Da, la banderolă. Eu aș fi început cu Nicolae Stanciu, nu aș fi început cu Hagi. Nea Mircea trebuie să înțeleagă că una e Ianis, alta e Gică.
Meciul ăsta l-aș fi jucat cum am jucat noi în 1989 cu Danemarca. Adică, am fi crezut mult mai mult. Eu cred că i-am respectat mult prea mult pe turci. Într-adevăr, au jucători care joacă la niște echipe mari. Ca echipă, eu spun că puteam să-i batem liniștit. (n.r. Nu l-ai fi băgat pe Ianis Hagi sau l-ai fi scos?) Eu nu l-aș fi băgat deloc. Poate după minutul 60-70 îl băgam. Poate și la pauză aș fi făcut mai repede schimbările.
Este o diferență foarte mare între ei. (n.r. Ianis Hagi este un băiat de caracter) Da, dar eu am mai spus-o în emisiune: noi avem nevoie de fotbaliști, nu de băieți buni”, a declarat Dănuţ Lupu, la fanatik.ro.
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
- Gică Hagi, cuvinte mari despre David Popovici: „E o sursă de inspirație, asta vreau și eu la echipa națională!”
- Gică Hagi, conferință eveniment după 4 luni de mandat! A vorbit 20 de minute fără pauză: „Dacă nu știți motto-ul meu, notați-l!”
- Gică Hagi a anunțat principalul său obiectiv la echipa națională: „Nu există altceva”. Mesaj categoric pentru tricolori

































