Spaniolii trag un semnal de alarmă înainte de Slovacia – România: „Este o alertă serioasă de blat!”
Publicat: 25.06.2024, 14:20.
Spaniolii nu stau pe gânduri şi trag un semnal de alarmă înainte de meciul Slovacia – România, care va fi miercuri, de la ora 19:00. Jurnaliştii de la as.com au venit cu un articol în care au analizat ceea ce se întâmplă în grupa E de la EURO 2024.
Prestigiosul cotidian a specificat că, în cazul unui rezultat de egalitate la Frankfurt, ambele echipe sunt sigure de locul în optimile de finală. Tricolorii pot ajunge în fazele eliminatorii după o pauză de 24 de ani şi pentru a doua oară în istorie.
Spaniolii trag un semnal de alarmă înainte de Slovacia – România
„Dacă cele două termină la egalitate, se califică împreună. Există o alertă serioasă de ‘biscotto’ în ultima etapă a Grupei E, între România și Slovacia. Cu un egal, ambele se califică în optimile de finală, indiferent de ceea ce se întâmplă în celălalt meci din grupă, Belgia – Ucraina.
Controversa vine în urma calificării și celor mai bune patru echipe clasate pe locurile trei. Victoria Spaniei cu Albaniei întărește posibilitatea ca locul trei din Grupa E să merargă mai departe, ținând cont că nici Ungaria (Grupa A), nici Croația (Grupa B) nu pot egala punctajul echipei de pe trei din Grupa E”, a transmis sursa citată anterior.
Spaniolii se aşteaptă la un scandal „monstru” în cazul în care România va remiza cu Slovacia.
„Dacă se confirmă blatul dintre români și slovaci, ar fi un scandal şi s-ar pune la îndoială fair-play-ul care predomină în competițiile europene. Echipa care va obține victoria în Ucraina-Belgia ar fi prima în grupă, iar cealaltă ar fi eliminată de la EURO„, precizează as.com.
„Va face România blat cu Slovacia?”. Răspunsul imediat al lui Mihai Stoichiţă
„Va face România blat cu Slovacia?”, a fost întrebarea la care Mihai Stoichiță a răspuns direct! Oficialul Federației Române de Fotbal a vorbit despre ultima partidă din grupa tricolorilor.
Mihai Stoichiță a asigurat fanii echipei naționale că tricolorii vor da totul pentru a câștiga partida și că nu se pune problema unui „blat”.
Tototdată, oficialul FRF este de părere că elevii lui Edi Iordănescu se pot mulțumi și cu un egal, însă a menționat că nu acesta este obiectivul principal al echipei naționale.
„În istoria fotbalului românesc, la nivel de echipă națională, nu îmi aduc aminte de blaturi. La alții, da, și la mondiale. Am exemple multe.
România nu a fost implicată niciodată în aceste jocuri. Jocul poate fi fără prea mari riscuri, asta este. Dar în niciun caz nu suntem cu gândul la un blat.
Trebuie să jucăm rațional, să ne gândim care este avantajul nostru. Dacă putem să luăm 3 puncte ar fi ideal. Dacă nu, trebuie să conservăm egalul, este lucrul cel mai logic.
Nu contează foarte mult că slovacii au o zi în plus de odihnă. Sunt 4 nopți, iar noi avem mijloace foarte bune la bază. Sunt băieți tineri, se refac repede.
E un moment în care cel mai important lucru este faptul că românii s-au unit. E ceva remarcabil. Văd ce simte lumea în jurul meu, după meciul cu Belgia toți spuneau că ne calificăm”, a spus Mihai Stoichiță, la conferința de presă.