Andrea Pirlo, "retrogradat" de Juventus! Va deveni secundul unui antrenor uriaș. Anunțul făcut de bianconeri
De Alexandru Ivan
Publicat: 8.04.2021, 19:45
Actualizat: 25.05.2022, 19:31
Juventus traversează cel mai dificil sezon din ultimii 10 ani. Bianconerii au părăsit UEFA Champions League încă din faza „optimilor” și sunt pe locul trei în Serie A, la 12 puncte în spatele liderului Inter. Pirlo a fost principalul vinovat pentru bilanțul negativ, în ochii suporterilor campioanei Italiei.
În aceste condiții, fostul mare mijlocaș are șanse minime pe continue pe banca lui Juventus. Italienii au lansat o ipoteză șoc, care n-a fost negată de oficialii „Bătrânei Doamne”: Allegri pe banca lui Juve, cu Pirlo secund.
Massimiliano Allegri, în locul lui Andrea Pirlo la Juventus?
„Să se întoarcă Allegri? În acest moment ne gândim să lucrăm și să facem lucrurile cât mai bine până la finalul sezonului. Restul va fi decis de timp. La fel și viitorul lui Pirlo. Suntem obișnuiți cu presiunea, dar acum ne gândim doar la unul din primele 4 locuri în Serie A”, a spus Fabio Paratici, directorul sportiv de la Juventus, citat de vecchiasignora.com.
Oficialul torinezilor n-a ratat prilejul să-l înțepe pe Andrea Pirlo. Dacă titlul pare deja pierdut, Paratici a lăsat de înțeles că Pirlo n-are voie să rateze Champions League cu lotul pe care îl are la dispoziție.
„Cred că jucătorii pe care îi avem sunt buni, competitivi: Rabiot este titular la Franța, Arthur a câștigat Copa America cu Brazilia, Bentancur a jucat deja 100 de meciuri pentru Juventus și McKennie e o adevărată revelație. Nu poziția din clasament ne face să reflectăm asupra echipei. Știm unde trebuie să mergem, trebuie să ne îmbunătățim în fiecare an. Vom vorbi despre asta la sfârșitul anului cu antrenorul așa cum am făcut întotdeauna”, a mai spus oficialul lui Juventus.
Ultima dată când Juventus a ratat calificarea în UEFA Champions League a fost in stagiunea 2010-2011. Torinezii n-au prins atunci nici Europa League, terminând doar pe locul 7.
Celelalte variante pentru banca lui Juventus
Variantele de top pentru banca lui Juventus au fost prezentate încă după eliminea din Liga Campionilor. Italienii de la Juvefc au făcut o analiză amplă a antrenorilor care pot ajunge la Torino.
Rafa Benitez. Fostul antrenor al lui Liverpool este liber de contract, iar trofeul cucerit de „cormorani” în 2005 cu el pe bancă este un atuu. Această variantă este una dintre cele mai accesibile pentru Juventus, care nu are nimic de pierdut, sunt de părere italienii.
Diego Simeone. Tehnicianul se luptă pentru titlu cu Atletico Madrid, iar italienii sunt de părere că organizarea excelentă a acestuia va fi de bun augur pentru Juventus. Totuşi, argentinianul nu este ieftin deloc. În Spania, salariul acestuia ajunge la 40 de milioane de euro anual.
Julian Nagelsmann. Unul dintre cei mai tineri antrenori ai Europei este aşteptat la Torino. Acesta nu are multe trofee câştigate, însă stilul său de joc este piesa lipsă din „puzzle-ul succesului”, cred italienii.
Zinedine Zidane. Câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid pentru 3 sezoane consecutive, francezul este aşteptat cu braţele deschise la Juventus, unde ar colabora din nou cu Ronaldo. De asemenea, „Zizou” ar reveni la echipa pentru care a jucat timp de 5 ani, în perioada 1996-2001.
Erik Ten Hag. Revoluţia tehnicianului de la Ajax nu a fost uitată de italieni, care sunt de părere că antrenorul de 51 de ani poate prelua cârma echipei. În urmă cu două sezoane, „lăncierii”, conduşi de Ten Hag, au eliminat-o pe Juventus din Liga Campionilor.
- Andrea Pirlo, sezon dificil la Juventus
- Bianconerii vor să aducă un nume uriaș în locul lui
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY