Cosmin Contra (50 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Al Arabi, echipa din prima ligă a Qatarului. Noua înţelegere va fi valabilă până în 2028. El se va bucura şi de o creştere substanţială a salariului, urmând să câştige o avere.
Cosmin Contra va încasa până la 2,5 milioane de dolari anual, în funcție de obiectivele sportive îndeplinite, anunță sport.ro. Salariul actual al tehnicianului român este de 1,7 milioane de euro.
Fostul selecţioner i-a convins pe qatarezi să primească prelungurea, după ce, din toamna lui 2025 până acum, a preluat echipa de pe penultimul loc şi a dus-o până pe 6.
Ce anunţ a făcut clubul legat de prelungirea contractului lui Comsin Contra.
„Contractul antrenorului Cosmin Contra a fost prelungit până în 2028. Clubul Al Arabi a anunțat prelungirea contractului antrenorului român Cosmin Contra pentru două sezoane, confirmându-și încrederea în conducerea sa tehnică și susținând parcursul echipei către atingerea aspirațiilor sale de viitor”, e comunicatul emis de Al Arabi.
În acest moment, Al Arabi vine după o serie de 4 meciuri fără înfrângere. În ultima partidă, echipa lui Guriţă a învins liderul Al-Sadd, cu 2-1.
- „Vine Gheata de Aur!” Mirel Rădoi, răsfățat de bașkanul de la Gaziantep! Transferul anunțat în această seară
- Părea glumă, dar e adevărat! Ronaldinho se întoarce pe teren: va semna cu echipa unui fost antrenor din Liga 1
- Lionel Messi, pasibil de suspendare în MLS! Gestul pentru care argentinianul ar putea fi sancționat
- Fabulos! Un român, pe locul 3 în topul celor mai rapizi jucători din FC27!
- Real Madrid, aproape 2 miliarde şi jumătate de euro! Cum arată topul celor mai valoroase branduri de fotbal din lume

































