Fenerbahce a primit o veste proastă din partea Comisiei de Disciplină a UEFA. Forul continental a sancționat clubul din Turcia cu o amendă uriașă: 10 milioane de euro.
Mai mult decât atât, probleme nu se opresc aici. Gruparea din „Țara Semilunii” a intrat într-o perioadă de probațiune și ar putea risca inclusiv excluderea din cupele europene.
Fenerbahce, amendă de 10 milioane de euro de la UEFA
UEFA a aplicat o sancțiune de zece milioane de euro clubului Fenerbahce, asta după ce turcii au cheltuit peste pragul impus de forul continental, cu aproximativ 6,5%, anunță fanatik.tr.
Motivul? Două salarii uriașe pe care gruparea din Superliga le-a achitat. Unul i-a aparținut lui Jose Mourinho, cel care a fost și demis între timp și care activează în prezent la Benfica Lisabona.
Celălalt salariu a fost al lui Kerem Akturkoglu, transferat de turci de la formația din Liga Portugal, pentru suma de 22,5 milioane de euro. Sursa citată menționează că acum Fenerbahce a intrat într-o așa-zisă perioadă de probațiune. Dacă în anii următori depășește din nou pragul impus de UEFA, are șanse foarte mari să nu mai poată juca în Europa.
- Judecat pentru ucidere din culpă în România, Kader Keita a fost integralist în meciul în care Ronaldo a marcat iar! Nota primită
- Cristiano Ronaldo, revenire cu gol la Al-Nassr! Portughezul a ajuns la 977 de reușite
- Florinel Coman, assist uriaș în victoria dramatică obținută de Al-Gharafa! Trecere superbă a românului
- „Vine Gheata de Aur!” Mirel Rădoi, răsfățat de bașkanul de la Gaziantep! Transferul anunțat în această seară
- Părea glumă, dar e adevărat! Ronaldinho se întoarce pe teren: va semna cu echipa unui fost antrenor din Liga 1
































