Investitorii spanioli, susținuți de galeria lui Dinamo. Mesajul PCH despre preluarea clubului

Antena Sport Publicat: 25 aprilie 2020, 5:20

Comentarii
Investitorii spanioli, susținuți de galeria lui Dinamo. Mesajul PCH despre preluarea clubului

Suporterii dinamoviști au strâns banii pentru licență

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aceștia au transmis în cadrul unui comunicat că au achiziționat 10% din acțiunile de la Dinamo, iar de la începutul anului programul Doar Dinamo București a reușit să strângă suma de 1.700.000 de lei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

"Suntem pe punctul de a salva Dinamo achitând prin ProgramDDB întreaga sumă pentru obținerea licenței de Liga 1 și a celei pentru cupele europene. Vom lansa o sesiune de vot pe platforma DDB și dacă membrii vor fi de acord, de luni vom începe plățile", se arată în textul comunicatului. 

PCH, de partea investitorilor spanioli

Herminio Menendez este omul în care dinamoviștii își pun în acest moment toate speranțele. Omul de afaceri spaniol și asociații săi au demarat deja negocierile de preluare a clubului de la Ionuț Negoiță. 

"Boardul DDB și-a desemnat specialiștii în domeniul juridic și financiar, într-o delegație condusă de avocatul Sorin Vlădescu pentru a participa la tratativele de preluare a clubului de către o puternică societate din Spania.

Trebuie să vă spunem că nu este vorba de un fond de investiții așa cum s-a vehiculat în presă, ci de o persoană juridică alături de o persoană fizică, aceasta din urmă fiind o importantă personalitate în sport și în fotbal.

Reclamă
Reclamă

Chiar dacă sunt șanse foarte mari ca această tranzacție să se realizeze, în momentul actual nu este timp suficient pentru ca potențialul investitor să rezolve problema licenței. Am convenit ca ProgramDDB să intervină și să achite costul integral pentru obținerea licenței. Nimeni nu ar fi interesat să preia un club ca Dinamo din Liga a 3-a", se mai arată în comunicatu Peluzei Cătălin Hîldan. 
 

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Azi e El Clasico. Cum se termină derby-ul Barcelona - Real Madrid?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:28

A scris istorie după El Clasico! Primul jucător din istorie cu titlu în Spania, Anglia, Italia, Germania și Portugalia

0:21

„Surpriză”. Spaniolii, surprinși de ce s-a întâmplat pe teren, după ce Barcelona a câștigat titlul în La Liga

0:20

Pedri, mesaj emoţionant pentru Hansi Flick, după ce Barcelona a cucerit titlul în La Liga: “Pentru tatăl lui”

0:11

„Nu voi uita niciodată acest moment!” Reacția plină de emoție a lui Hansi Flick după titlul Barcelonei

0:00

Pentru prima dată în istorie: Barcelona a câștigat titlul și a stabilit o bornă umilitoare pentru Real Madrid

23:55 10 mai

CAMPEONES! Barcelona sărbătorește titlul 29 după victoria din El Clasico! Rashford, reușită fantastică

1 Iuliu Mureşan a anunţat o revenire uriaşă la CFR Cluj! “M-a sunat aseară, să avem o discuţie” 2 Când se joacă FCSB – Botoșani, semifinala barajului de calificare în Conference League. Partida, pe terenul campioanei 3 „Nu se poate! Este atât de greșit!” Legenda lui United, șocată de golul anulat care o duce pe Arsenal aproape de titlu 4 „Renunță la 50.000 de euro”. Singura condiție pusă de Daniel Pancu pentru a semna cu Rapid. Detalii de la negocieri 5 “Au încercat să mă bată”. Scandal cât casa la Oțelul după plecarea unui jucător: “A țipat și a spart ușa” 6 Ce mesaj a putut să transmită Kylian Mbappe, în timpul El Clasico. Barcelona o conducea deja cu 2-0 pe Real Madrid
Citește și