Un nou moment de panică la echipa națională a României. De data aceasta, cea feminină. Înaintea partidei cu Cipru care va avea loc astăzi, lui Mario Pedrazzini i s-a făcut rău, iar selecționerul României ar fi fost luat cu salvarea de la arenă. Federația a negat ulterior că ar fi fost necesară intervenția medicilor de pe ambulanță și că Pedrazzini, împreună cu staff-ul medical al naționalei, au decis ca acesta să nu participe la meciul cu Cipru.
Naționala feminină a României are maximum de puncte după primele două meciuri din Grupa M a calificărilor pentru Mondial după ce le-a învins fără gol primit pe Moldova și Cipru. În partida tur cu jucătoarele din Cipru scorul a fost 4-0 pentru naționala României.
„Selecționerul Massimo Pedrazzini a acuzat o stare de amețeală la prânz, motiv pentru care nu va sta pe bancă la meciul naționalei feminine contra Ciprului de azi. În locul său, se va afla antrenoarea secundă a lotului nostru, Iulia Mera.
Starea de sănătate a selecționerului este stabilă, urmând să continue investigațiile medicale.
Multă sănătate, Mister!” a anunțat Federația pe rețelele de socializare.
- Gabi Tamaş, decizie radicală în fotbalul românesc: „Mi-am dat seama că nu pot ajuta”
- Un nou scandal de identitate în fotbalul din România! „Ne-am trezit peste noapte în marii salvatori”
- Nae Ungureanu a murit la 69 de ani. Legenda Craiovei Maxima a câștigat 2 titluri și 3 Cupe cu Universitatea
- Vlad Chiricheș la Dinamo? Cum ar răspunde ofertei din partea „câinilor” și ce rămâne marea sa dezamăgire
- Adrian Mititelu deschide proces la TAS după ce l-a pierdut gratis pe Bauza! Suma uriaşă pe care o cere: „Şi-au asumat”
































