Imagini de la parastasul pentru Mircea Lucescu. A fost prezent şi Valentin Ceauşescu

Radu Constantin Publicat: 10 aprilie 2026, 18:08

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Legendarul antrenor Mircea Lucescu a fost înhumat cu onoruri militare, vineri, la cimitirul Bellu din Capitală, la trei zile după ce a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La ceremonie au participat doar apropiaţii şi familia marelui antrenor.

Slujba de înmormântare a avut loc la biserica Biserica Sfântul Elefterie, unde sicriul marelui Lucescu, înfăşurat în tricolor, a fost purtat pe petale de flori.

După înmormântare a avut loc şi parastasul lui Mircea Lucescu, unde un grup dintre apropiaţii fostului selecţioner s-au revăzut. Printre ei s-a numărat şi Valentin Ceauşescu.

Ioan Andone a făcut o postare în mediul online de la acest moment.

Reclamă
Reclamă

”O zi ce ne-a îngenuncheat pe toți. O despărțire doar fizică de Mircea Lucescu, pentru că tuturor ne-a schimbat viața în bine la un moment dat. Ne-a oferit atâta căldură și va fi parte mereu din spiritul și poveștile noastre. Mie îmi sfâșie vocea și sufletul plecarea ta…”, a scris el, pe contul de Facebook.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine se va califica în finala Mondialului, din semifinala de vis Franţa - Spania?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:11

Daniel Pancu a vorbit despre transferuri după ce s-a întors cu Rapid din cantonament: “Vor mai veni jucători”

10:00

Se întâmplă și la case mai mari! Cazul ”Anderson Ceara” s-a repetat și în Anglia

9:43

VIDEOFratele lui Lamine Yamal a făcut din nou show la Cupa Mondială! Imagini de senzație după meciul cu Belgia

9:16

Vladislav Blănuță, gata să plece de la Dinamo Kiev! Clubul care l-a convins pe român

9:03

Acord între jucătorul Barcelonei și PSG! Transferul lui Karim Adeyemi contribuie la această mutare

8:52

Lionel Scaloni s-a pus la picioarele lui Messi înaintea meciului cu Elveția: „Va rămâne cel mai bun”

1 Bombă în Liga 1: Nicolae Stanciu a vorbit cu Gigi Becali și e gata să revină la FCSB! Ultimul impediment din calea mutării 2 E gata: o nouă plecare de la FCSB! Marius Baciu a dat cărțile pe față 3 Pare incredibil, dar e adevărat! Au apărut datele: cât timp merge Leo Messi în timpul meciurilor 4 Universitatea Craiova, ca Dinamo! Jucătorul transferat recent e aproape de plecare 5 Lovitură înainte de Spania – Belgia! Clubul care nu lasă un jucător să intre pe teren la un sfert de Mondial 6 Verdictul specialistului după faza controversată din Spania – Belgia 2-1
Citește și