Andrei Nicolescu a oferit o reacție fermă după ce Dinamo a pierdut cu CFR Cluj și a ajuns la trei înfrângeri la rând în Liga 1. Clujenii i-au învins pe „câini” cu scorul de 2-0, înainte de startul play-off-ului.
Președintele lui Dinamo a recunoscut că echipa traversează o perioadă „nefastă”, însă este de părere că fiecare formație are astfel de momente.
Andrei Nicolescu, reacție fermă după ce Dinamo a ajuns la trei înfrângeri la rând
După eșecul din Gruia, Andrei Nicolescu a dezvăluit că l-a felicitat pe Zeljko Kopic pentru faptul că a mizat pe mai mulți jucători tineri, ținând cont de scorul de pe tabelă.
„(Ce s-a întâmplat cu Dinamo?) În viaţa fiecărei echipe vine o perioadă mai puţin fastă. Mergem înainte, suntem în grafic, în play-off, în semifinalele Cupei. Cred că toată tevatura din jur e artificială. Acum înţeleg mai bine momentul în care începe bătălia la titlu, trebuie să te desparţi de multe zgomote de fond, distrag atenţia şi creează tensiune în jurul unei echipe.
Noi ne focusăm pe o prognoză. Schimbul de generaţie, introducerea unor jucători mai tineri în circuitul echipei.
(Ieri, jumătate din jucătorii din teren erau U21, la finalul partidei cu CFR) Dinamo nu înseamnă doar cei 5 tineri care au terminat meciul. Înseamnă şi cei care au dus greul, şi cei accidentaţi. Dinamo e un grup. Eu personal pe mister l-am felicitat aseară după meci pentru deschiderea lui, că le-a dat minute. Rezultatul era foarte greu de întors după erorile din prima repriză. Acum trebuie să ne strângem în jurul echipei”, a declarat Andrei Nicolescu, conform primasport.ro.
Dinamo va începe play-off-ul cu un derby „de foc”. Sâmbătă, de la ora 21:00, „câinii” o vor înfrunta pe Rapid în deplasare, echipă cu care au pierdut ambele confruntări din sezonul regular.
- Rapid – FC Voluntari LIVE TEXT (21:30). Giuleştenii caută să se menţină în lupta pentru titlu. Echipele de start
- Sepsi – CFR Cluj 2-1. Partidă complicată pentru Marius Șumudică! Covăsnenii au întors rezultatul
- Victor Becali, șocat de salariul cu care Denis Drăguș a fost convins să vină la FCSB: „Sunt convins că va juca”
- FCSB nu mai sperie pe nimeni! Preşedintele clubului din Liga 1 regretă că nu joacă acum cu echipa lui Becali: „Ăsta-i fotbalul”
- Mihai Stoichiţă a răbufnit! Semnal de alarmă pentru fotbalul românesc: „Plăteşti 10 proşti”

































