Închide meniul

Cornel Dinu a fost operat la Spitalul Elias! Momente dificile pentru legenda lui Dinamo

Viviana Moraru Publicat: 19 septembrie 2024, 23:49

Comentarii
Cornel Dinu a fost operat la Spitalul Elias! Momente dificile pentru legenda lui Dinamo

Cornel Dinu / Hepta

Cornel Dinu a fost operat la Spitalul Elias din Bucureşti. Legenda lui Dinamo era internat de două săptămâni, şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale joi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cornel Dinu, ajuns la 76 de ani, este unul dintre cele mai importante nume din istoria lui Dinamo. Acesta a avut recent o intervenţie publică, exprimându-şi regretul pentru moartea lui Gigi Mulţescu.

Cornel Dinu a fost operat la Spitalul Elias

Cornel Dinu s-a operat de coxartroză, artroză degenerativă a şoldului, notează gsp.ro. “Procurorul” a fost internat în urmă cu două săptămâni la Spitalul Universitar Elias de Urgenţă din Bucureşti, pentru a realiza o serie de investigaţii medicale, pentru afecţiunile cronice cu care se confruntă.

Nu este pentru prima dată în acest an când Cornel Dinu a ajuns la spital. Acesta a fost internat şi în luna aprilie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pentru a se opera la piciorul stâng. Intervenţia sa chirurgicală a fost amânată la momentul respectiv, din cauza faptului că legenda lui Dinamo s-a îmbolnăvit de COVID-19.

Recent, Cornel Dinu a reacţionat, după ce Gigi Mulţescu a murit: “Dumnezeu să-l odihnească! Ne naștem să murim… Gigi mi-a fost prieten nu numai pe terenul de fotbal. Ne-am înțeles bine, a fost un mijlocaș de clasă, a avut un rol determinant în coordonarea jocului din linia mediană.

Reclamă
Reclamă

Din păcate, la fel ca și alți jucători importanți ai lui Dinamo, a fost uitat de actuala conducere, nu și de Nicolae Badea, care a avut grijă și l-a sprijinit cât a putut. Mă bucur și acum, în momente de tristețe, că am putut să-l ajut, după ce a terminat cariera de jucător, să plece în Turcia, printr-un prieten de la Beșiktaș, Turan, plecat din Medgidia, care l-a sprijinit să-și facă un nume respectat în Turcia”, a declarat Cornel Dinu, conform fanatik.ro.

Cornel Dinu a scris istorie la Dinamo, fiind singura echipă pentru care a evoluat de-a lungul carierei sale. Acesta a bifat peste 450 de meciuri pentru formaţia din Ştefan cel Mare, reuşind să cucerească şase titluri şi două Cupe ale României.

De asemenea, Cornel Dinu a evoluat şi la Campionatul Mondial din 1970. În total, pentru echipa naţională, Dinu a bifat 75 de meciuri.

Reclamă

Ca antrenor, Cornel Dinu a avut performanţe remarcabile pe banca lui Dinamo. I-a antrenat în patru mandate pe “câini” şi a reuşit să cucerească două titluri şi două Cupe ale României, în Ştefan cel Mare.

Ce a declarat Cornel Dinu, după ce s-a internat la Spitalul Elias

Cornel Dinu e internat la Spitalul Elias. În vârstă de 76 de ani, Cornel Dinu face investigaţii în legătură cu afecţiunile sale cronice.

„Bătrânețe, haine grele… Nimeni nu scapă de asta. Îmi spunea un prieten că nu este pe Pământ crimă mai mare decât nașterea, care ne condamnă pe toți la moarte.

Ultimele patru zile nu m-am putut da jos din pat, am zăcut acolo, după ce am căzut de mai multe ori. Am amețit, am căzut, am dărâmat un fotoliu, un scrin, televizorul…

Mi-am spart capul ieri, la doi centimetri de tâmplă, a țâșnit sângele ca pe front și a trebuit să accept necesitatea spitalizării, ce să fac?

Amețelile astea mi-au luat picioarele, care și fără ele mă supără tare… Picioarele care m-au ajutat atât de mult în tinerețe, pe teren…

M-au adus azi copiii la spital, are grijă de mine doctorul Băltățeanu, suntem prieteni de-o viață, e ca fratele meu. Urâtă tare-i bătrânețea…”, a declarat Cornel Dinu pentru fanatik.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:25
Campioana României promite spectacol la ultimul meci din 2025. Numărul biletelor vândute la jocul cu Rapid
16:10
AEK Atena – Universitatea Craiova LIVE TEXT (22:00). Meci decisiv pentru calificare. Absență importantă pentru olteni
16:04
Gigi Becali, convins că Marius Șumudică e fanul FCSB-ului la derby-ul cu Rapid: „Ce oftică are el”
15:56
Afacerea în care Andrei Raţiu investeşte banii din fotbal: “Sunt deschis la idei”
15:31
De ce a plecat Louis Munteanu deja în vacanţă. Se transferă la Celtic? Anunţul lui Iuliu Mureşan
15:02
FotoFinala pentru bronz a naţionalei lui Cosmin Olăroiu a fost întreruptă de o ploaie torenţială! Imagini incredibile din Qatar
1 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 2 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 3 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 4 Reacţia categorică a lui Gigi Becali după ce Istvan Kovacs a fost delegat la FCSB – Rapid: “La revedere” 5 Claudiu Keșeru a plecat de la FC Bihor. De ce şi-a dat demisia 6 Valeriu Iftime anunţă primul plecat de la FCSB. Fotbalistul abia a semnat: “Vorbim din ianuarie”
Citește și