Dezvăluiri despre petrecerea celor de la FCSB. Ştefan Târnovanu a dat cărţile pe faţă: “Să fie pe stadion”

Gabriel Zamfirescu Publicat: 16 mai 2025, 17:40

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

FCSB şi-a subordonat toate adversarele din Liga 1 şi în acest sezon. Echipa lui Elias Charalambous a câştigat al doilea titlu consecutiv cu trei etape înaintea finalului de sezon. Acum, pe Arena Naţională urmează sărbătoarea.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sâmbătă, de la ora 20.00, FCSB se duelează cu Universitatea Craiova. La finalul meciului, băieţii lui Elias Charalambous vor primi trofeul.

Ştefan Târnovanu, dezvăluiri de senzaţie

Portarul Ştefan Târnovanu a făcut dezvăluiri despre petrecerea celor de la FCSB. După meci, urmează o paradă în Piaţa Constituţiei. Portarul campioanei le-a transmis fanilor să ajungă la stadion cu 90 de minute înaintea fluierului de start. Le-a transmis că vor putea să vadă ceva ce nu au mai văzut.

”Avem treabă, va fi autocarul decapotabil și pe lângă asta, să vă dau un mic spoiler, cine vrea să vadă ceva ce nu a mai văzut, la ora 18:30 să fie pe stadion. Nu pot să dau niciun indiciu, pentru că după vă prindeți, nu merge. Cine vrea să vadă ceva spectaculos să fie pe stadion.

Este frumos, pentru asta muncim, pe lângă faptul că suntem campioni, a fost și parcursul în Europa, consider un parcurs fabulos. Poate mergem cu viteză spre Champions League, vom vedea. Nu ai cum să fii pasionat de viteză, pentru că e limita de viteză, 50 în oraș.

Reclamă
Reclamă

Într-un cuvânt, descriu sezonul ăsta ca fiind fabulos. E o onoare să fii campion de două ori la cea mai iubită echipă din țară, am spus-o mereu, ce am reușit în Europa, emulația formată în jurul nostru, totul este fabulos.

Am reușit să am 5 meciuri fără să primesc gol în Europa, dar nu e numai meritul meu. Contează foarte-foarte mult echipa.

Nu știu (n.r. despre un posibil transfer), nu știu, vom vedea, nu o să spun nimic cât timp nu e nimic. Habar nu am. Dacă îmi doresc să plec, da, cu siguranță toată lumea vrea să facă pasul mai sus, așa că sunt sincer. Dar până nu va fi ceva oficial nu o să pot să spun ceva.

Reclamă

M-am uitat pe lista de posibili adversari pentru Champions League, pot fi adversari mai slabi și să te bată, sau balauri, cum se zice, și să îi bați. Ne dorim să trăim visul Champions League, vom face tot ce depinde de noi să auzim imnul competiției din nou în România.

Per total, pentru tot ce am trăit anul acesta, nu avem cum să fim supărați. A fost fabulos! Cum ne înțelegem noi a contat cel mai mult, cum am fost în vestiar, pentru că am mers cu zâmbetul pe buze la antrenament”, a declarat Ștefan Târnovanu.

După petrecerea de titlu, cei de la FCSB vor mai avea un meci în ultima rundă din Liga 1. Băieţii lui Elias Charalambous joacă în deplasare, contra celor de la CFR Cluj.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
7:00

Programul zilei a 5-a de la Campionatul Mondial. Ce meciuri sunt transmise în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY

6:58

LIVE VIDEOSuedia – Tunisia 5-1. Ayari reușește două goluri superbe, Isak și Gyokeres au marcat și ei

6:38

Amad Diallo a scris istorie, după ce a marcat în minutul 90 în Coasta de Fildeş – Ecuador 1-0. Recordul stabilit la Mondial

6:28

Darius Olaru a plecat de la FCSB: „Vreau să joc în Champions League!” Mesajul pentru Becali

4:50

Puștiul de 100 de milioane a scris istorie la Mondial: „Jucăm pentru familiile noastre, prieteni, pentru milioane de oameni!”

4:00

VideoCoasta de Fildeș – Ecuador 1-0. Diallo a înscris unicul gol după un meci cu patru bare

1 O recunoşti? Prezenţă scandaloasă la inaugurarea bisericii de 10 milioane de euro a lui Gigi Becali 2 Revenire la FCSB. Se întoarce după trei luni! Gigi Becali a bătut palma cu el 3 VideoN-a durat mult! Noua regulă din fotbal a fost „ocolită”: tactica genială cu care a păcălit arbitrul 4 Universitatea Cluj a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor! Jucătorul a fost prezentat oficial 5 Record absolut în Australia – Turcia! Nestory Irankunda a intrat direct în istorie 6 Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic
Citește și