Dinamo lucrează intens în această perioadă pentru a îmbunătăţi lotul formaţiei antrenate de Zeljko Kopic (48 de ani).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sursele AntenaSport ne-au dezvăluit că alb-roşiii se luptă cu CFR Cluj pentru a-l transfera pe Anderson Ceara (26 de ani), jucătorul lui Csikszereda.

Dinamo se luptă cu CFR Cluj pentru Anderson Ceara

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, Anderson Ceara are o clauză de reziliere de 500.000 de euro. Aceasta este şi suma la care este cotat de către transfermarkt.com.

Brazilianul a impresionat în acest sezon de Liga 1. A jucat în toate cele 21 de partide disputate de ciucani în prima ligă, marcând 3 goluri şi reuşind 3 assist-uri. A jucat şi în cele 3 partide disputate de ciucani în Cupa României, marcând şi un gol în această competiţie.

Antrenorul lui CFR Cluj, Daniel Pancu (48 de ani), l-a lăudat, recent, pe Anderson Ceara şi nu s-a ferit să spună că îl vrea pe brazilian la CFR Cluj.

„L-am remarcat de mult pe Anderson Ceara, l-am analizat mai multe meciuri, eu unul l-aş dori la echipă”, declara Daniel Pancu pentru digisport.ro luna trecută.

Dinamo a rezolvat, recent, primul transfer al iernii. Fundaşul stânga Valentin Ţicu (25 de ani), fundaş stânga, a semnat cu roş-albii, după ce s-a despărţit de Petrolul.