Julia Sauter (28 ani) a evoluat joi în programul liber din proba de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina și a scris istorie pentru România.
Românca de originie germană a terminat pe locul 17 după prestația ei care s-a soldat cu cel mai bun rezultat personal, ceea ce înseamnă că ea va deține de acum cea mai bună performanță pentru o “tricoloră” la această disciplină în participările de la Jocurile Olimpice.
Julia Sauter, cel mai bun rezultat pentru România la patinaj artistic feminin la JO
Update 23:59: S-a încheiat proba de patinaj artistic de la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina, iar Julia Sauter a încheiat competiția pe locul 17. Medalia de aur a fost cucerită de Alysa Liu, care a avut un punctaj de 226.79.
Update 21:27: Julia Sauter a obținut un punctaj de 190.93 (personal best) și se clasează pe locul 2 intermediar. Cum după româncă mai sunt 15 concurente, Sauter este sigură de un lucru, și anume că a scris istorie pentru patinajul artistic feminin din România.
Rezultatul sportivei va reprezenta cea mai bună clasare pentru o “tricoloră” în proba de patinaj artistic la feminin. În cel mai rău caz, Sauter va încheia pe locul 17, peste performanța antrenoarei ei, Roxana Luca, care în 2002 ajungea pe 23.
Per total, cel mai bun rezultat pentru România la patinaj artistic a fost un loc 14 atins în două rânduri, însă ambele rezultate au fost la masculin (Cornel Gheorghe la Lillehammer 1994 și Gheorghe Chiper la Torino 2006).
Știrea inițială
Joi seară, concusul începe la ora 20.00, iar Julia Sauter va fi a noua concurentă care va intra pe patinoar.
Au trecut 20 de ani de când România nu mai fusese reprezentată la Jocurile Olimpice la patinaj artistic feminin. În 2006, la Torino, Roxana Luca ocupa locul 26. Tot antrenoarea de acum a Juliei obţinea şi cel mai bun rezultat olimpic al României în această probă, locul 23, în 2002.
Până acum, cel mai bun rezultat al României la JO de la Milano-Cortina – locul 5 – a fost adus de echipajul de bob două persoane format din Mihai Tentea şi George Iordache.
Delegaţia României la JO Milano Cortina
Biatlon – Sat Olimpic Anterselva
6 sportivi (2 feminin, 4 masculin): Anastasia Tolmacheva, Andreea Mezdrea / George Buta, George Colţea, Raul Flore, Dmitrii Shamaev
Tehnicieni: Gheorghe Stoian – antrenor principal, Sorin Gîrbacea şi Cristian Moşoiu – antrenori secunzi (masculin), Vasile Gheorghe – antrenor principal, feminin
Bob – Sat Olimpic Cortina
4 sportivi + 1 rezervă (masculin): Constantin Dinescu, George Iordache, Mihai Păcioianu, Mihai Tentea – titulari, Andrei Nica – rezervă
Tehnicieni: Iulian Păcioianu – antrenor principal, Dorin Grigore, antrenor secund
Patinaj artistic – Sat Olimpic Milano
1 sportiv (feminin): Julia Sauter
Antrenor: Roxana Luca
Sanie – Sat Olimpic Cortina
7 sportivi (3 feminin, 4 masculin): Corina Buzăţoiu, Raluca Strămăturaru, Carmen Manolescu / Valentin Creţu, Eduard Crăciun, Marian Gîtlan, Darius Şerban
Tehnicieni: Alexandru Comşa – antrenor principal, Radu Eugen – antrenor secund
Sărituri cu schiurile – Sat Olimpic Predazzo
4 sportivi (2 masculin, 2 feminin): Daniela Toth, Delia Folea / Daniel Cacina, Mihnea Spulber
Tehnicieni: Florin Spulber – antrenor principal, Adrian Comănescu – antrenor secund
Schi alpin – Sat Olimpic Cortina (întrecerile feminine), Sat Olimpic Bormio (întrecerile masculine)
2 sportivi (1 feminin, 1 masculin): Sofia Moldovan / Alexandru Ştefănescu
Tehnicieni: Luigi Rossi – antrenor (feminin) Andrei Burchiu – antrenor (masculin)
Schi fond – Sat Olimpic Predazzo
3 sportivi (1 feminin, 2 masculin): Delia Reit / Paul Pepene, Gabriel Cojocaru
Tehncieni: Ioan Lungociu – antrenor principal, Ioan Poponeci – antrenor secund
Snowboard – Sat Olimpic Livigno
2 sportive: Kata Mandel, Henrietta Bartalis
Tehnicieni: Kinda Geza – antrenor principal, Zoltan Reisz – antrenor secund.
- A fost titular contra Franței, apoi a ajuns la spital. Ce a pățit James Rodriguez
- Naţionala feminină de hochei a SUA a refuzat invitaţia lui Donald Trump! Comentariul preşedintelui despre campioanele olimpice
- Jocurile Olimpice Milano-Cortina au ajuns la final. Imagini spectaculoase de la ceremonia de închidere de la Verona
- Prime dublate pentru Mihai Tentea și George Iordache. Cât ar urma să încaseze după ce au scris istorie pentru România la JO
- SUA – Canada 2-1 (d.p). Jack Hughes a adus aurul olimpic pentru americani, după o finală pentru istoria hocheiului

































