Marius Șumudică nu pare să fie reușit să o redreseze pe Al-Okhdood, care a suferit un nou eșec în prima ligă din Arabia Saudită. Echipa tehnicianului român a pierdut și disputa cu Al Qadsiah, scor 2-4.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Distanța față de primul loc ce le asigură supraviețuirea în primul eșalon este de șase puncte, după ce s-au „scurs” nu mai puțin de 22 de etape din acest sezon.

Al-Okhdood – Al Qadsiah 2-4

Marius Șumudică are viață grea în Arabia Saudită, acolo unde echipe pe care o conduce a suferit un nou eșec în campionatul intern. De această dată, Al-Okhdood a pierdut în fața celor de la Al Qadsiah.

Quinones a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 34, dar scorul pauzei a fost 1-1, după ce Bassogog a restabilit egalitatea. După pauză, Al Ahmad a avut nevoie de cinci minute pentru a-și aduce din nou echipa la conducere.

Quinones a făcut dubla în minutul 74, dar suspansul s-a păstrat până aproape de final. Formația tehnicianului român a redus din diferență prin Al Hatila (min. 86), dar scorul final a fost stabilit de Quinones (min. 87).