Eugen Neagoe, înainte de Rapid – Universitatea Craiova: „Am fi meritat să ne batem la campionat”
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 19.05.2023, 18:24
Eugen Neagoe a spus înainte de Rapid – Universitatea Craiova că echipa sa merita să fie în lupta la titlu. Oltenii au nevoie de victorie pentru a mai spera la un loc de Conference League.
Universitatea Craiova a practicat un fotbal frumos în acest play-off, însă nu a reuşit să ţină pasul cu Farul şi FCSB.
Eugen Neagoe, înainte de Rapid – Universitatea Craiova
„Din păcate nu suntem acolo unde ne-am dori cu toţii. Cred că meritam să fim mai sus în clasament după tot ce am arătat în acest play-off. Chiar am avut o discuţie cu jucătorii despre erorile pe care le-am făcut în aceste partide din play-off. Am primit golurile nepermis de uşor, cu toate că am prestat un fotbal frumos, spectaculos, şi ne-am creat ocazii de marca la fiecare partidă.
Dar până la urmă punctele sunt cele mai importante, chiar dacă jocul nu a fost unul rău. Cred că merităm să fim echipa care se bate în acest moment la campionat. Acum ne batem pentru un loc în Conference League. Ne dorim acest lucru, suporterii vor fi alături de noi, ne vor încuraja şi merită felicitări pentru modul în care ne-au susţinut. Ne dorim să ajungem în Europa pentru că merităm după ceea ce s a întâmplat în această primăvară. Ar fi păcat ca o echipă susţinută de un asemenea public să nu ajungă în Europa„, a spus Eugen Neagoe înainte de Rapid – Universitatea Craiova.
Antrenorul Universităţii Craiova afirmă că nu e interesat de numele echipei care va reuşi să câştige campionatul în acest sezon, de vreme ce echipa sa nu mai e în cărţi, dar speră ca în sezonul viitor să fie una dintre favorite.
„Sincer nu mă interesează cine câştigă campionatul în România, dacă noi nu am reuşit să câştigăm. Din păcate ăsta este fotbalul, de aia este frumos. A fost o dezamăgire, şi eu am fost dezamăgit de ultimele rezultate, dar nu avem ce face. Sper să fim mai concentraţi şi să nu mai facem aceleaşi greşeli care ne-au costat multe puncte.
Sunt multe lucruri de pus la punct pentru sezonul următor. Nu suntem perfecţi, sunt multe lucruri de făcut pentru ca Universitatea Craiova să ajung acolo unde ne dorim să ajungă, să se bată pentru campionat şi să câştige. Eu am semnat contract până în 2024 şi are o clauză. Dacă vom reuşi să câştigăm campionatul, se prelungeşte până în 2026, dacă nu reuşim anul următor nu ştiu dacă se va prelungi. Nu trebuie să semnez niciun contract în acest moment„, a completat tehnicianul, conform agerpres.ro.
Referitor la partida cu Rapid, de luni seara, Neagoe a afirmat că se aşteaptă la o partidă spectaculoasă, cu multe goluri, aşa cum a fost de fiecare dată.
„Întotdeauna partidele cu Rapid au fost spectaculoase, s-au marcat goluri. Şi în ultima partidă s-au marcat patru goluri, a fost partidă frumoasă, cu multe faze de poartă. Rapid are o altă faţă la jocurile de acasă, dar noi suntem pregătiţi. Cele două partide care au mai rămas sunt partide pentru Europa. Şi Rapid şi CFR îşi doresc să ajung acolo şi suntem în luptă directă.
Orice este posibil în acest moment. La egalitate de puncte cu CFR am fi avantajaţi noi, dar în acest moment mă gândesc doar la meciul de luni seara. Nu va fi uşor, dar vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga acest meci. Rapid a avut întotdeauna suporteri mulţi, e o echipă iubită şi admirată. Cu siguranţă va fi spectacol şi în tribune, pentru că vor fi şi suporterii noştri acolo, chiar dacă vor fi mai puţini, se vor auzi la fel de bine„, a adăugat antrenorul Universităţii Craiova.
Eugen Neagoe a comentat şi zvonurile conform cărora antrenorul Rapidului, Adrian Mutu, ar fi primit o ofertă de a deveni selecţionerul Nigeriei: „M-aş bucura să ajungă Adi Mutu la naţionala Nigeriei. Ar fi un salt în cariera lui Adi Mutu, m-aş bucura pentru el„.
- Eugen Neagoe a spus înainte de Rapid – Universitatea Craiova că echipa sa merita să fie în lupta la titlu
- Ce a spus despre derby-ul cu Rapid
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY