Fost fotbalist de la FCSB, dat afară de la echipă după 7 minute jucate!

Radu Constantin Publicat: 14 aprilie 2026, 13:16

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Transferat în 2020 de la Esbjerg fB pentru aproximativ 800.000 de euro, Adrian Petre nu a reușit să se impună la FCSB. Atacantul a bifat 16 apariții pentru formația bucureșteană, reușind să înscrie trei goluri și să ofere o pasă decisivă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ulterior, cariera sa a continuat cu un împrumut la Cosenza Calcio, iar mai târziu a ajuns liber de contract la UTA Arad. Perioada de după plecarea de la FCSB a fost însă una extrem de dificilă pentru fotbalist. El a trecut și pe la Hermannstadt, unde spune că Marius Măldărășanu a renunțat la el destul de ușor, după 7 minute jucate.

„Când am plecat din Grecia, am stat patru luni fără să joc, după care m-am dus la Hermannstadt. După o lună mi-au zis să plec. Am intrat într-o zonă în care mi se luase din ce in ce mai mult de fotbal și de tot ce se întâmplă: de accidentări, de faptul că lumea nu mai avea încredere în mine.

Adică, cei de la Hermannstadt m-au luat știind că eu nu am mai jucat patru luni. Și-au asumat! Mi-au zis: <<Vii în cantonament, te antrenezi, dar nu vei fi principalul atacant, că e Paraschiv>>. <<Nu e o problemă. Eu vreau doar să mă antrenez, să fiu bine, să joc cât joc și după…>>.

După o lună a venit Măldărășanu la mine și mi-a zis: <<Dacă vrei, poți să îți cauți o echipă, să mergi în împrumut, că nu prea poți să ne ajuți>>. Nici nu știam ce să îi zic. Ce poți să îi zici în astfel de situații, când termini cantonamentul și joci șapte minute, cinci în primul meci și două în al doilea?

Reclamă
Reclamă

După aia spun că nu au cum să îi ajuți. În fine, am trecut peste asta, am rămas acolo, dar am pierdut jumătate de an, că nu am jucat”, a declarat Adrian Petre, citat de iamsport.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:38

Un nou transfer pentru Marius Şumudică! Fostul jucător al Rapidului, prezentat oficial la CFR Cluj!

12:21

„Eram la club când Gigi Becali a devenit antrenor” Momentul în care patronul a preluat total controlul la FCSB!

12:19

„Când a aterizat la Madrid, a refuzat să coboare din avion!” Povestea incredibilă a lui Pedri

11:58

Momentul care nu s-a văzut la TV! Un star de la Real Madrid, huiduit de fanii de pe Bernabeu! Reacția lui Mourinho

11:56

Video„Explozie” de bucurie pentru Bernadette Szocs, după punctul care i-a adus una din cele mai mari victorii ale carierei!

11:43

VIDEO„Ăsta a fost secretul” Prima reacţie a lui Bernadette Szocs, după victoria uriaşă cu Sabine Winter!

1 Ianis Hagi a bătut palma cu noua echipă şi face vizita medicală! Fiul „Regelui” pleacă din Turcia 2 Dinamo, aproape să-l vândă pe Mamoudou Karamoko. Suma de necrezut cerută pentru transfer 3 Pancu nu glumește! Rapid i-a reziliat contractul unui jucător 4 Antrenorul care s-a autopropus la FCSB, în locul lui Marius Baciu. Gigi Becali i-a dat răspunsul imediat 5 OUT de la FCSB! Mihai Stoica a făcut anunțul: jucătorul nu mai joacă anul acesta 6 Jucătorul care e OUT de la echipa din Liga 1, după doar 79 de minute jucate. Cu cine a semnat
Citește și