Gigi Becali i-a promis lui Mirel Rădoi că nu se va băga la echipă peste el pe toată durata contractului pe care antrenorul o va avea la FCSB. Şi s-a ţinut de cuvânt.
Numai că Mirel Rădoi a ales să accepte oferta de la Gaziantep şi a părăsit-o pe FCSB după numai cinci meciuri petrecute pe bancă, din al doilea său mandat la gruparea roş-albastră.
Decizia luată de Gigi Becali la FCSB
După plecarea lui Rădoi în Turcia, Becali nu a aşteptat prea mult pentru a reveni la vechile obiceiuri şi s-a implicat imediat la meciul cu Petrolul (3-1).
„Normal că m-am întors (n.r. – în iarbă). Eu fără iarbă nu pot! Am putut o perioadă scurtă (n.r. după instalarea lui Mirel Rădoi), poate puteam și mai mult, dar iarba e iarbă!”, a spus Becali, citat de digisport.ro.
Gigi Becali a făcut din nou schimbările la FCSB
După ce Gigi Becali a revenit „la butoane”, Ștefan Târnovanu a fost trecut pe banca de rezerve la meciul cu Petrolul, în locul lui fiind titularizat Matei Popa. Târnovanu a fost inclus în echipa de start de Mirel Rădoi la ultimele două meciuri, cu Farul și Oțelul.
Dat fiind faptul că Matei Popa îndeplinește regula U21, a fost scos din primul 11 și Alexandru Stoian. Pe postul de vârf a fost titularizat David Miculescu, care la ultimul meci cu Mirel Rădoi, a evoluat în banda dreaptă.
Octavian Popescu i-a luat locul lui Miculescu în dreapta, iar în flancul stâng a fost titularizat Juri Cisotti.
O altă schimbare făcută de Gigi Becali în primul 11 a fost cea a lui Joao Paulo. Acesta era utilizat de Mirel Rădoi pe postul de fundaș stânga, însă la meciul cu Petrolul, el a fost titularizat la mijloc, alături de Florin Tănase. În flancul stâng al defensivei a revenit Risto Radunovic.
La meciul cu Petrolul, pe banca roș-albaștrilor au stat secunzii Lucian Filip și Alin Stoica.
- Andrei Nicolescu recunoaşte public problema mare de la Dinamo: „Avem 20% din ce au FCSB, Craiova şi Rapid”
- Gigi Becali a anunţat motivul pentru care Mirel Rădoi nu-i răspunde: „El aşa face. L-am sunat ca naş”
- Gigi Becali a spus condiţiile ca Edi Iordănescu să vină la FCSB, după care a ofertat un alt antrenor în direct
- Gigi Becali a intervenit în direct, după ce l-a auzit pe Adrian Mutu: „E băiat deştept, aşa am gândit şi eu”
- Adrian Mutu a numit marea problemă a lui Octavian Popescu: „Chiar e un jucător talentat”






























