Gigi Becali şi-a încălcat promisiunea şi l-a făcut praf pe Denis Alibec, după ce FCSB a învins-o cu 1-0 pe Universitatea Craiova, în etapa a 12-a din Liga 1. Patronul campioanei a fost extrem de nemulţumit de evoluţia atacantului de 34 de ani.
Denis Alibec a început derby-ul cu Universitatea Craiova ca rezervă, însă a fost trimis în teren în minutul 62, în locul lui Daniel Bîrligea. Gigi Becali a dezvăluit că l-a introdus în joc pe atacantul român pentru a ţine de minge, însă el a pasat la adversar.
Gigi Becali şi-a încălcat promisiunea şi l-a făcut praf pe Denis Alibec
După revenirea din vară a lui Denis Alibec la FCSB, Gigi Becali dezvăluia că a făcut un „pact” cu acesta şi nu-l va critica public. Patronul campioanei şi-a încălcat promisiunea după meciul cu oltenii, iar pe lângă Alibec, l-a taxat şi pe Mamadou Thiam.
„(N.r. Despre Denis Alibec) Slab, l-am băgat să ţină de minge şi a dat-o doar la adversar. Nici el şi nici Thiam, au făcut 2-3 faze din valoare. E băiat cuminte, nu mai e cum era. Îl interesează să-şi ia şi el banii, nu mai e cum era”, a declarat Denis Alibec, conform gsp.ro.
Totodată, Gigi Becali a vorbit şi despre arbitrajul partidei, criticat în termeni duri de Sorin Cârţu. Patronul campioanei s-a declarat mulţumit de prestaţia lui Istvan Kovacs.
„Arbitrajul extraordinar, ei spun că nu se aşteptau. Dar Istvan Kovacs a dat un 11 metri, a revenit, după le-a dat VAR-ul, cum să fie împotriva lor. El nu a greşit nimic, deloc. Ştii de ce? Pentru că VAR-ul şi fluierul face parte din arbitraj. Unde a greşit? A văzut henţul, nu contează. Contează dacă l-a dat. VAR-ul e o unealtă, o armă a lui. Deci să nu fie supăraţi, VAR-ul le-a dat pe amândouă”, a mai spus Gigi Becali.
- Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”
- Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”
- „Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid
- Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”
- Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana


































