O nouă veste cumplită pentru Universitatea Craiova, în aceeași zi în care Ștefan Baiaram a fost suspendat de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, după incidentul cu suporterul lui Dinamo.
Mihai Rotaru, patronul clubului din Bănie, a suferit un accident cumplit la ski în Franța și a fost internat de urgență în spital, după ce și-a fracturat clavicula și și-a fisurat mai multe coaste.
Mihai Rotaru, internat într-un spital din Franța! Are mai multe coaste fisurate
Potrivit fanatik.ro, Mihai Rotaru a fost internat de urgență într-un spital din Franța, după ce a suferit un accident îngrozitor pe pârtia de schi. Oficialul clubului din Bănie și-a fracturat clavicula și și-a fracturat mai multe coaste.
Sursa citată precizează faptul că patronul Universtității Craiova va fi supus imediat unei intervenții chirurgicale, dar din fericire acesta se află în afara oricărui pericol.
Finanțatorul „leilor” va reveni în țară pentru a fi operat și a se recupera, accidentul fiind unul destul de urât. Universitatea Craiova are două meciuri la rând contra celor de la FCSB, în Cupă și apoi în campionat.
- Dinamo – U Cluj 0-0. „Câinii” vor să revină pe primul loc în Liga 1
- Adrian Mihalcea, descumpănit după al șaselea meci fără victorie din acest sezon: „Situația e dramatică”
- UTA Arad – Corvinul Hunedoara 0-0. Remiză fără goluri pe arena ”Francisc von Neumann”
- Filipe Coelho, motivat după ce FC Voluntari a refuzat amânarea meciului: „Facem tot ceea ce depinde de noi”
- A picat transferul lui Assad Al-Hamlawi! Ce sumă a cerut Universitatea Craiova


































