Andrei Nicolescu a dezvăluit motivul real pentru care George Pușcaș nu a putut evolua în barajul de Conference League pierdut de Dinamo, scor 1-2, cu FCSB. Atacantul a fost marele absent al echipei lui Zeljko Kopic.
Deși era așteptat să fie titular contra FCSB-ului, George Pușcaș nu a făcut parte din lotul lui Dinamo. „Câinii” au fost nevoiți să o atace pe marea rivală fără atacant.
Motivul real pentru care George Pușcaș nu a jucat în Dinamo – FCSB 1-2: a resimțit dureri în ziua meciului
Andrei Nicolescu a venit cu explicații, după absența lui George Pușcaș. Președintele lui Dinamo a declarat că atacantul a fost „încărcat”, dată fiind perioada îndelungată în care nu a jucat. În ziua partidei, după microleziunea suferită în urmă cu câteva săptămâni, acesta a resimțit din nou dureri, astfel că nu a putut sta nici pe bancă.
Nicolescu a mai dezvăluit că se temea de două mari lucruri, înaintea barajului cu FCSB. Primul era reprezentat de absența lui Pușcaș, cât și ca Dinamo să nu primească gol în primele 10 minute ale meciului. Roș-albaștrii au deschis scorul chiar în minutul 10, prin Joyskim Dawa. „Câinii” au egalat prin Mamoudou Karamoko în minutul 73, iar scorul final a fost stabilit de Ofri Arad, în minutul 107.
„Am lăsat impresia că putem mai mult și am obținut cât ne-am propus la începutul sezonului. Mie mi-a fost frică de două lucruri. Să nu îl pierdem pe Pușcaș și chiar asta s-a întâmplat în dimineața meciului. El a fost încărcat pentru că nu a mai jucat de mult timp. A avut o microleziune. Am avut 12 zile să îl tratăm pentru partida aceasta. A simțit din nou dureri și în ziua meciului ne-am dat seama că nu puteam să îl folosim.
Mi-a fost frică și să nu luăm gol până în minutul 10. Le-am spus și apropiaților. Parcă anticipam asta. Îmi vine să mă bat peste gură. Nu s-au aliniat astrele pentru noi aseară. Parcă am avut o premoniție. M-am ofticat că m-am gândit la asta”, a declarat Andrei Nicolescu, conform fanatik.ro, după Dinamo – FCSB 1-2.
- Rapid – Sepsi LIVE TEXT (21:30). Daniel Pancu se întoarce în Giuleşti. Covăsnenii revin în Liga 1
- Când semnează Denis Drăguş cu FCSB? Anunţul venit din Turcia
- Petrolul – Dinamo 1-0. Început ratat pentru Nuno Campos. Martins a dat unicul gol din penalty, Soro a ratat ocazia campionatului.
- U Cluj – Farul 2-1. Alibek câștigă duelul cu Alibec. Gazdele câștigă la limită, Farul a fost aproape să egaleze de la 0-2
- Daniel Pancu, prima reacție după ce Rareș Ilie a refuzat-o pe Rapid: „L-am dorit foarte mult!”

































