Sorin Cârțu a ieșit la atac, după ce Ștefan Baiaram a fost suspendat pentru „dubla” Universitatea Craiova – FCSB, din Cupa României și Liga 1. Președintele oltenilor a avut o reacție dură, după ce mijlocașul a primit o suspendare de două etape.
Baiaram a fost „pedepsit” în urma incidentelor petrecute la finalul derby-ului cu Dinamo. Mijlocașul s-a scuipat cu un suporter în zona tunelului care ducea către vestiare.
Sorin Cârțu a ieșit la atac, după ce Ștefan Baiaram a fost suspendat
Sorin Cârțu a transmis că sunt prea multe „coincidențe”, când vine vorba de derby-urile Universității Craiova cu FCSB. Fostul internațional a declarat că Ștefan Baiaram plătește pentru greșelile altora, fiind convins că acesta nu ar fi trebuit suspendat atât de drastic.
De asemenea, întrebat despre duelul câștigat de FCSB cu Oțelul, scor 4-1, Sorin Cârțu a oferit un răspuns ferm. Partida a ridicat semne de întrebare în spațiul public, privind corectitudinea cu care a fost tratată de către jucătorii gălățeni, iar președintele oltenilor a declarat că a urmărit doar prima repriză.
„M-a surprins. Deja au început meciurile pentru play-off. Mi se pare foarte drastic, având în vedere că a fost o deficienţă de organizare. El plăteşte pentru greşelile altora, ale nesimţitului din tribună care atacă şi jigneşte. Poate a făcut un gest, poate doar a mimat.
Trebuie să fie un exemplu pentru noi, pentru echipa noastră, să înţeleagă că, în ceea ce suntem implicaţi la ora actuală, îţi trebuie sacrificii din toate punctele de vedere, să accepţi astfel de golănii. Pot să interpretez, nu mă împiedică nimeni să mă gândesc la o asemenea coincidenţă. Cu FCSB au fost foarte multe coincidenţe.
Am văzut o repriză (n.r.- din Oţelul – FCSB), m-am uitat la „Cei Şapte Magnifici”, mi s-a părut mai interesant. Pe mine puteţi să mă faceţi oricum: nu m-am uitat la repriza a doua, ci la „Cei Şapte Magnifici”. Nu apreciaţi sinceritatea mea? La vârsta asta mai am şi scăpări, să schimb de la meci şi să mă uit la un film. În mod deliberat am ales „Cei Şapte Magnifici”. Nu m-a obligat nimeni”, a declarat Sorin Cârțu, conform primasport.ro.
Primul duel dintre Universitatea Craiova și FCSB se va disputa joi, de la ora 20:30, în ultima etapă a grupelor Cupei României, campioana având nevoie de victorie pentru a se califica în sferturi. Derby-ul din etapa a 27-a din Liga 1 se va juca duminică, de la ora 20:00, tot pe „Ion Oblemenco”.
- Dublă-plecare înainte de CFR Cluj – FCSB! Au fost dați afară
- CFR Cluj – FCSB LIVE TEXT (21:30). Meci complicat pentru Marius Șumudică. Echipele probabile
- Universitatea Craiova – FC Voluntari LIVE TEXT (18:30). Oltenii, meci capital înaintea returului din Armenia. Echipele probabile
- Veste uriașă pentru FCSB! Ce se întâmplă cu Arnold Garita, înaintea meciului cu CFR Cluj
- Andrei Nicolescu a spus care este remarcatul serii după Dinamo – U Cluj 2-1: „A dominat jocul”

































