Alexandru Işfan (26 de ani) a deschis scorul cu un gol de senzaţie în Farul – Rapid 3-1. Işfan l-a driblat pe Paşcanu în careu, întorcându-l de mai multe ori, după care a finalizat cu un lob superb, peste Aioani, care s-a accidentat mai apoi.
În ciuda victoriei mari, cu 3-1, cu Rapid, Işfan e de părere că Farul nu mai are şanse la play-off. El speră însă ca echipa lui să se claseze pe un loc care să îi permită să joace barajul pentru locurile europene.
Alexandru Işfan, după ce a marcat un gol de senzaţie cu Rapid: “Am exersat foarte mult la antrenamente astfel de faze”
“(n.r: Te aşteptai la o victorie?) Da, de ce să nu mă aştept? Ne-am pregătit foarte bine săptămâna asta, am intrat foarte montaţi şi ne doream această victorie pentru moralul nostru, pentru suporterii care au venit astă-seară.
La fiecare meci punem presiune destul de sus, începând cu atacanţii. Asta e filozofia lui Mister, ne place acest lucru. Uneori îţi iese, alteori nu. Astăzi ne-a ieşit şi suntem fericiţi.
(n.r: despre gol) Am exersat foarte mult la antrenamente astfel de faze, am mai reuşit astfel de faze săptămâna asta. Mă bucur că mi-a ieşit şi astăzi şi golul meu a contribuit la cele 3 puncte. Ne bucurăm când ne ies roadele după ce exersăm săptămânal.
(n.r: Mai există şanse la play-off?) Nu cred, nu prea, sunt destul de multe echipe cu puncte în faţa noastră şi mai sunt doar 3 etape. Ne-am pierdut şansa meciurile trecute. Păcat, dar trebuie să dăm totul şi să acumulăm puncte. Ne dorim locurile 7-8, să mergem la baraj, de ce nu?”, a declarat Alexandru Işfan pentru digisport.ro după Farul – Rapid 3-1.
Farul – Rapid 3-1
Farul Constanţa a învins duminică seara, pe teren propriu, cu 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a 27-a din Liga 1.
La Ovidiu, gazdele au lovit bara în minutul 9, prin Radaslavescu, iar în replică Grameni a expediat un şut, în minutul 13, scos in extremis de Rafael Munteanu, cu piciorul, de pe linia porţii. Minutul 19 a adus deschiderea de scor, Işfan marcând primul gol al meciului. Giuleştenii l-au pierdut pe portarul Aiaoni, accidentat şi înlocuit în minutul 19 cu Mihailov, dar elevii lui Gâlcă au încheiat repriza cu ocaziile ratate de Alex Dobre, în minutul 36, şi de Petrila, patru minute mai târziu.
În finalul primei părţi, portarul Dejan Iliev a încercat să respingă mingea, dar l-a lovit pe Gustavo Marins, iar arbitrul Szabolcs Kovacs a dictat penalti. Alibec a transformat şi din minutul 54 constănţenii treceau din nou la conducere. Farul şi-a mărit avantajul în minutul 53, prin Ionuţ Vână, în timp ce Gâlcă l-a trimis în teren pe Moruţan. Mijlocaşul internaţional român nu a reuşit însă resuscitarea grupării giuleştene şi Farul – Rapid s-a terminat 3-1. Arbitrul Szabolcs Kovacs a oprit meciul în minutul 89, cerându-i căpitanului Larie să liniştească suporterii.
În clasament, Rapid e pe locul 3, cu 49 de puncte, în timp ce Farul este a 11-a, cu 37 de puncte.
- O nouă plecare de la Dinamo, înainte de startul sezonului: “I-am spus ’Da’ lui Kopic”
- “Nu mai suntem prieteni”. Darius Olaru, prima reacţie după ce noua lui echipă a umilit-o pe FCSB
- Fanii FCSB, disperaţi după dezastrul din amicalul cu Union SG: “Ruşine lui Gigi Becali!”
- “A fost festival!” Belgienii nu au avut milă de FCSB nici după meci. Umilinţă totală cu Union SG
- Union St. Gilloise – FCSB 4-0. Roş-albaştrii, umilinţă totală cu 2.000 de români în tribune

































