Petrolul şi-a anunţat oficial noul antrenor. Eugen Neagoe a revenit în Liga 1 şi i-a preluat pe „lupi”, după ce Liviu Ciobotariu a fost demis.
Înainte să-l numească pe Neagoe, Petrolul a fost refuzată de mai mulţi antrenori, printre care Marius Şumudică, Dorinel Munteanu, Cristiano Bergodi şi Florin Pârvu.
Eugen Neagoe, noul antrenor de la Petrolul
Eugen Neagoe, în vârstă de 58 de ani, era liber de contract din martie, atunci când se despărţea de Gloria Buzău. Antrenorul va debuta pe banca Petrolului la derby-ul cu Rapid, care se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30.
„FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Eugen Neagoe, cel care va prelua conducerea tehnică a echipei noastre. Experimentatul tehnician a semnat un angajament valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire în situația în care FC Petrolul Ploiești își va păstra locul în primul eșalon.
Eugen Neagoe (58 ani) are în spate peste două decenii de antrenorat, începându-și cariera la echipa la care s-a consacrat și ca jucător, Universitatea Craiova. Le-a pregătit, mai apoi, pe Pandurii Tg. Jiu, FC Drobeta Tr. Severin, ASIL Lysi (Cipru), Aris Limassol (Cipru), Nea Salamis (Cipru), ACSM Politehnica Iași, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Dinamo București, FC Hermannstadt, Astra Giurgiu, Universitatea Cluj, CS U Craiova, FC Argeș și Gloria Buzău, iar în perioada 2011-2014 a făcut parte din stafful lui Victor Pițurcă, la echipa națională a României.
Noul antrenor principal al „lupilor” va fi secondat de către Gheorghe Carmel Bărbulescu, Valentin Bădoi, Cătălin Grigore, Laurențiu Marinescu și George Manea, și va debuta, sâmbătă, pe banca Petrolului, în meciul cu Rapid București, ce se va disputa pe „Ilie Oană”, de la ora 20.30″, a anunţat Petrolul, pe Facebook.
Petrolul se află pe locul 14, cu doar şase puncte, acumulate după zece meciuri jucate. „Lupii” au înregistrat patru înfrângeri în ultimele patru runde, cu Unirea Slobozia, Dinamo, Farul şi Universitatea Craiova.
- Decizia luată de patron după ce fostul jucător de la FCSB a ajuns golgheterul Ligii 1
- Joao Paulo ar putea pleca de la FCSB pentru o sumă importantă!
- Marius Șumudică a intervenit după victoria CFR-ului cu FCSB! Cele două mutări ale trupei din Gruia
- Adevărul despre varianta „Dan Petrescu la FCSB”
- Universitatea Craiova a făcut oferta pentru transferul anului în România: 1.5 milioane de euro




































