Departamentul de Integritate și Antifraudă din cadrul Federației Române de Fotbal anchetează anumite meciuri suspecte, iar Damjan Djokovic, fotbalistul celor de la CFR Cluj, este în prim-plan, alături de juristul Ioan Ivaşcu.
Termenul în cadrul acestui dosar a fost stabilit pe data de 27 iulie. Clubul patronat de Neluțu Varga ar putea primi o sancțiune uriașă în acest dosar, ba mai mult, se poate ajunge chiar și la retrogradarea echipei.
CFR Cluj, în pericol de retrogradare? Ce riscă după scandalul în care este implicat Djokovic
Comisia de Etică și Disciplină a primit o sesizare din partea Federației Române de Fotbal, care îi acuză pe Damjan Djokovic și juristul Ioan Ivaşcu de trucarea unor meciuri de fotbal, iar primul termen în acest dosar a fost stabilit pe data de 27 iulie.
Potrivit gsp.ro, Departamentul de Integritate strânge probe și întocmește un raport. Dacă apreciază că există indicii de încălcare a regulamentelor, cazul este trimis către comisiile jurisdicționale ale FRF, care decid dacă există vinovăție și ce sancțiuni se impun.
Chiar dacă pârâți în acest dosar sunt doar cei doi, clubul CFR Cluj ar putea fi sancționat în funcție de concluziile anchetei și de probele administrate.
Care sunt sancțiunile ce pot fi aplicate
Regulamentul Disciplinar al FRF prevede, pe lângă sancțiunile sportive și pedepse financiare. Pot fi aplicate amenzi, cuantumul fiind stabilit în funcție de articolul încălcat și de gravitatea faptelor.
În cazul în care în anchetă se constantă că și clubul a fost implicat, atunci clubul din Gruia ar putea fi sancționat cu scăderea de puncte, pierderea unor meciuri prin forfait, interzicerea efectuării de transferuri, excluderea din competiții sau chiar retrogradarea, în cele mai grave situații.
Pasaje din regulamentele FRF
Articolul 60 | Corupţia/Pariurile sportive/Integritatea competițiilor
1. Persoana care oferă, promite sau acordă un avantaj nejustificat unui organ al FRF/LPF/AJF, unui arbitru, jucător, oficial sau altei persoane care se află sub incidența prezentului regulament, în nume propriu sau al unui terţ, în scopul de a-l determina să încalce statutele şi regulamentele FIFA/UEFA/FRF, sau să favorizeze o persoana sau un club, va fi sancţionată în mod cumulativ:
a. cu o penalitate sportivă de la 100.000 la 300.000 de lei;
b. cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal şi cu interzicerea accesului pe orice
stadion pentru 2 ani;
c. retrogradarea primei echipe a clubului în categoria imediat inferioară.
– Regulamentul Disciplinar al FRF
Nicio reclamație cu privire la trucarea unui meci nu poate avea incidență asupra rezultatului sportiv al unei competiții sau al meciului în chestiune, dacă ea a fost depusă după disputarea fazei respective a competiției. Pe cale de consecință, meciul respectiv nu poate fi rejucat.
– Regulamentul Disciplinar al FRF
5. Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu:
a. interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani;
b. penalitate sportivă de 300.000 de lei.
6. În toate cazurile, organul jurisdicţional va decide confiscarea valorilor materiale sau financiare implicate în comiterea abaterii. Aceste valori vor fi folosite pentru programele de dezvoltare a fotbalului.
– Regulamentul Disciplinar al FRF
10. Fapta unui jucător, antrenor sau oficial al unui club de a solicita, accepta promisiunea sau de a primi un avantaj nejustificat de la o altă persoană în scopul de a stimula echipa clubului căruia aparține să-și apere corect șansele într-un joc de fotbal, se sancționează după cum urmează:
a. cu suspendare de 2 ani și penalitate sportivă de 1.000.000 de lei, în cazul oficialilor;
b. cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 200.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga I;
c. cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 100.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 2-a;
d. cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 50.000 de lei în cazul jucătorilor care evoluează în Liga a 3-a;
e. cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 400.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga I;
f. cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 200.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga a 2-a;
g. cu suspendare de 6 luni și penalitate sportivă de 100.000 de lei în cazul antrenorilor cluburilor care evoluează în Liga a 3-a;
– Regulamentul Disciplinar al FRF
- Cutremur în Liga 1! Damjan Djokovic, anchetat pentru blaturi la pariuri. Alte două nume mari sunt pe listă
- Lovitura verii în Liga 1: Benfica a pus banii pe masă și e aproape de transfer!
- Jucătorul plecat de la FCSB rupe tăcerea și anunță că are oferte din Liga 1
- Ioan Varga vrea să dea lovitura! Cei doi jucători români doriți de Dinamo și FCSB ar putea ajunge la CFR Cluj
- Fotbalistul transferat recent de Dinamo, gata de plecare la o mare rivală

































