Situaţie catastrofală la CFR: „Unii nu și-au primit salariile din aprilie, iar alții au chirii neachitate din ianuarie”
CFR Cluj se confruntă cu probleme financiare serioase. Iuliu Mureşan şi-a dat demisia şi a plecat, lăsând clubul în colaps.
Demisia pare firească în contextul în care clubul riscă să-şi piardă toţi jucătorii.
Potrivit lui Emilian Hulubei, șefului AFAN, mai mulţi jucători au depus memorii.
„Cred că de aceea a plecat domnul Mureșan. La CFR situația nu este bună. Am depus și eu mai multe memorii pentru jucătorii de acolo. Unii nu și-au primit salariile din aprilie, iar alții au chirii neachitate încă din ianuarie. Mai există și monitorizarea UEFA, unde nu au fost sancționați, deși nu înțeleg cum, pentru că problemele sunt serioase”, a spus președintele AFAN, potrivit sptfm.ro.