Patronul lui CFR Cluj, Neluţu Varga, a apelat la o soluţie rar întâlnită pentru a achita datoriile faţă de jucători, pentru care risca depunctarea din partea FRF.
Neluţu Varga a împrumutat circa 2 milioane de euro de la doi oameni de afaceri, girând respectivele împrumuturi cu drepturile federative ale jucătorilor.
CFR Cluj şi-a pus jucătorii gaj pentru a lua împrumuturi cu care să achite datoriile
Potrivit golazo.ro, CFR Cluj a luat împrumut 1.35 de milioane de euro de la omul de afaceri moldovean Andrei Zolotco (40 de ani), fost impresar şi fost patron al clubului de fotbal danez Vejle. A garantat respectivul împrumut cu cea mai mare parte a jucătorilor lui CFR Cluj de la acea vreme. Printre ei, Louis Munteanu şi Lindon Emerllahu, care, între timp, au părăsit echipa.
„Prin Contractul de ipotecă mobiliară 571 din 18.11.2025, cedentul CFR 1907 Cluj SA a constituit o ipotecă mobiliară în favoarea lui Andrei Zolotco asupra drepturilor economice aferente jucătorilor
Paulino Mario Jorge Malico (n.r. Camora), Constantin Adrian Păun, Ioan Ciprian Deac, Damjan Djokovic, Louis Munteanu, Otto Hindirch, Ovidiu Ioan Perianu, Alin Răzvan Fică, Octavian Gabriel Vâlceanu, Andrei Ioan Cordea, Rareș Florian Gal, Karlo Muhar, Aly Abeid, Anton Kresic, Matei Christian Ilie, Meriton Korenica, Tidiane Keita, Mircea Alexandru Țîrlea, Sheriff Sinyan, Lindon Emerllahu, Muhammed Badamosi, Marcus Regis Coco, Kurt Happy Zouma, Iacopo Cernigoi, Islam Slimani, în limita sumei de 1.350.000 EURO”, se arată în contractul semnat cu Andrei Zolotco, înregistrat pe 18 noiembrie 2025 în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGERM).
Totodată, CFR a mai împrumutat circa 700.000 de euro în luna iunie a anului trecut de la omul de afaceri Corneluţ Rus, garantând restituirea datoriei cu 10% din drepturile federative ale lui Louis Munteanu, în limita sumei de 700.000 de euro.
CFR Cluj a mai cesionat şi drepturi TV şi creanţe UEFA pentru a face rost de bani şi a-şi achita datoriile. Transferurile lui Louis Munteanu şi Lindon Emerllahu au reprezentat o gură de oxigen pentru clubul din Gruia, care şi-a revenit, recent, şi din punct de vedere sportiv. CFR Cluj a obţinut şase victorii la rând şi e acum pe locul 7 în campionat, cu 39 de puncte, la un singur punct de play-off.
- Decizia luată de Gigi Becali, după ce l-a văzut pe Daniel Bîrligea în lacrimi în FCSB – Botoşani 3-2
- Gigi Becali, prima reacţie după victoria dramatică a FCSB-ului cu Botoşani: „Nu sunt antrenor. Nu mă pricep la sisteme”
- FCSB – Botoşani 3-2. Roş-albaştrii au trecut pe primul loc! Bîrligea a dat lovitura în prelungiri
- Daniel Bîrligea, replică pentru critici: gol superb în FCSB – Botoşani şi „mesaj” pentru Arnold Garita
- Gigi Becali nu l-a iertat! Dawa, schimbat la pauză după gafa monumentală de la golul moldovenilor
































