Nicolae Dică (45 de ani) a dezvăluit că, în perioada în care o antrena pe FCSB, a făcut schimbări la ordinul patronului Gigi Becali. Dică a avut două mandate pe banca FCSB-ului, în 2017-2018 şi iulie-noiembrie 2022.
Întrebat dacă s-ar întoarce la FCSB, Nicolae Dică a răspuns tranşant că nu în condiţiile precedentelor mandate pe care le-a avut la echipa patronată de Gigi Becali.
Nicolae Dică, întrebat dacă s-ar întoarce la FCSB: „În așa condiții nu m-aș mai duce”
„(n.r.: S-a întâmplat să faci o schimbare cu care nu erai de acord?) Au fost momente, da (n.r: când o antrena pe FCSB), dar, în general, vorbeam înainte de joc. Vorbeam cu MM (n.r.: Mihai Stoica), cu patronul, înainte de joc. «Îi avem pe bancă pe ăia, pe ăia, vedem cine ar intra».
„(n.r.: Te-ai mai întoarce la FCSB în aceleași condiții?) Niciodată să nu spui niciodată, dar în așa condiții nu m-aș mai duce”, a spus Nicolae Dică pentru digisport.ro.
Nicolae Dică e liber de contract din toamna lui 2025, atunci când s-a despărţit de Concordia Chiajna. În cariera de antrenor le-a mai pregătit pe Argeş, Voluntari, FCU Craiova sau Mioveni. A fost şi selecţionerul naţionalei U23 a României, pentru o lună şi jumătate, în perioada iunie-iulie 2021.
Ca jucător, Nicolae Dică a cucerit trei titluri de campion al României, două cu FCSB şi unul cu CFR Cluj. A mai cucerit două Cupe ale României, câte una cu FCSB şi CFR Cluj şi o Supercupă a României, cu echipa lui Gigi Becali. Nicolae Dică a făcut parte din echipa FCSB-ului care ajungea în semifinalele Cupei UEFA în sezonul 2005-2006. În anul 2006 a primit şi premiul de fotbalistul român al anului.
- Andrei Nicolescu a spus care este remarcatul serii după Dinamo – U Cluj 2-1: „A dominat jocul”
- Dan Petrescu la FCSB? Antrenorul a dat cărţile pe faţă. Ce urmează pentru „Bursuc”
- Andrei Nicolescu a dezvăluit ce a discutat cu Bergodi, după momentul tensionat de la final: „Eu așa aș lua roșu la fiecare etapă”
- Nuno Campos, declaraţie de suflet pentru fanii lui Dinamo: „Avem un jucător în plus cu ei”
- Alexandru Musi și-a prezentat scuzele după ce a fost eliminat cu U Cluj, dar l-a taxat pe Vidican: „Presiunea”
































