Thomas Neubert s-a despărțit de FCSB în martie 2026, la scurt timp după plecările lui Elias Charalambous și Mihai Pintilii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

El a fost înlăturat de Mirel Rădoi de la echipă, cu toate că Neubert a contribuit decisiv la câștigarea a 4 titluri de campion, în cele trei mandate în care s-a ocupat de pregătirea fizică a jucătorilor de la FCSB.

Întrebat pe cine vede antrenor la FCSB, Thomas Neubert crede că Elias Charalambous se va întoarce la echipă, iar un anunţ în acest sens va fi făcut de Gigi Becali pe 21 mai.

„Dacă facem un pariu, pe 21 mai vine Elias Charalambous. Nu am nicio informație, doar așa simt eu.

Asta e ultima zi în care FCSB are voie să aibă un antrenor fără licență PRO. Vine pentru baraj”, a spus Thomas Neubert, la Digi Sport.

Elias Charalambous a plecat de la FCSB pe 9 martie, după 3 ani în care a reuşit să câştige două titluri alături de clubul bucureştean.