Trei dintr-un foc. Dinamo a oficializat primele transferuri ale verii: „Investiție pentru viitor”

Andrei Nicolae Publicat: 18 iunie 2026, 18:50

Comentarii
Trei dintr-un foc. Dinamo a oficializat primele transferuri ale verii: „Investiție pentru viitor

Jucătorii lui Dinamo, în timpul unui antrenament / Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Dinamo se pregătește pentru noul sezon, iar alb-roșiii au oficializat cu această ocazie mutările a trei jucători printr-o singură postare. Adriano Manole, Ianis Doană și Răzvan Radu au fost prezentați de formația preluată recent de Nuno Campos.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo se vede nevoită să se întărească pentru noul sezon după ce a pierdut deja câțiva jucători de bază din sezonul precedent, precum Boateng, Gnahore, Milanov și Ikoko, la care se adaugă și plecarea lui Valentin Țicu. Până acum, alb-roșiii nu oficializaseră nicio mutare, însă se știa că vor aduce câțiva jucători de perspectivă.

Dinamo și-a prezentat primele transferuri din vară

Astăzi, 18 iunie, Dinamo au transmis prin intermediul unei postări că au rezolvat trei transferuri și i-au adus pe Răzvan Radu, un fotbalist crescut în curtea celor de la FCSB, pe Ianis Doană de la CSA Steaua și pe Adriano Manole de la FC Argeș. Toți jucătorii au semnat până în 2029.

Investiție pentru viitor. Clubul nostru continuă strategia de a înregistra jucători tineri de perspectivă, care în viitor să reprezinte soluții certe pentru prima echipă.

Astfel, dorim să-i prezentăm astăzi pe trei jucători cu potențial, care s-au alăturat clubului nostru. Adriano Manole – noul nostru mijlocaș ofensiv, în vârstă de 18 ani, vine de la FC Argeș, club la care a crescut și pentru care a debutat în Superligă în sezonul recent încheiat.

Reclamă
Reclamă

Ianis Doană – mijlocaș ofensiv, în vârstă de 18 ani, a evoluat în sezonul recent încheiat la CSA Steaua București unde a bifat un număr de 24 de meciuri, în care a înscris 3 goluri și a oferit 4 pase decisive.

Răzvan Radu – fundaș stânga de 20 de ani, sosit prin transfer de la Metalul Buzău, pentru care în sezonul recent încheiat a bifat un total de 23 de meciuri la nivel de ligă secundă, timp în care a oferit două pase decisive.

Tinerii noștri jucători au semnat înțelegeri valabile pentru trei sezoane, până la 30.06.2029 cu opțiune din partea clubului de prelungire pentru încă două sezoane„, se arată în comunicatul oficial al clubului alb-roșu.

Reclamă

Dinamo va începe pregătirea pentru noul sezon alături de Nuno Campos în cantonamentul care se va desfășura în Polonia.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
14:16

VIDEOLăcrămioara Perijoc luptă azi la Campionatele Europene de box, live în AntenaPLAY. Andrei Găvae, învins în optimi

14:11

Primul super-jucător la care Gigi Becali renunţă după revenirea lui Reghecampf la FCSB

13:36

Foto„Uită-te în pașaportul meu, sunt francez!” A fost exclus din lotul naționalei pentru un interviu din 2018: „Niciodată”

13:05

Veşti bune. Când revine Denis Drăguş pe teren, anunţ oficial

12:50

Pierdere pentru Barcelona! Jucătorul care va lipsi mai multe săptămâni

12:42

Nicolae Stanciu revine în Liga 1! Când ar putea debuta! Cum a reacţionat Gigi Becali

1 Primele 2 mutări pe care Laurenţiu Reghecampf le face la FCSB 2 EXCLUSIVGigi Becali a spus când va deveni Laurenţiu Reghecampf oficial antrenorul FCSB-ului: „S-a rezolvat” 3 Denis Alibec, eliminat într-un mod incredibil în pauza meciului Dinamo – Farul, după un scandal uluitor! 4 Anunţul făcut de Dan Petrescu la scurt timp după ce Laurenţiu Reghecampf s-a înţeles cu FCSB 5 Singurul jucător al Barcelonei criticat dur în startul de sezon perfect: „Încearcă, dar degeaba! Nu e un star!” 6 Ce se întâmplă cu Laurenţiu Reghecampf. Vine sau nu la FCSB? Anunţul lui Gigi Becali
Citește și