U Cluj – Farul s-a întâlnit în prima etapă a sezonului într-un meci transmis în format LIVE TEXT pe as.ro, dar şi în aplicaţia Antena Sport. Gazdele au controlat meciul și au marcat de 3 ori în prima repriză, însă doar ultimul gol s-a pus. A venit un al doilea gol după pauză, pentru ca Farul să se trezează după reușita lui Doicaru și apoi să treacă în mai multe rânduri pe lângă egalare.
Pentru Ovidiu Sabău meciul a avut o însemnătate aparte. Actuala echipă a celor de la U Cluj a fost practic gândită de el. Chiar dacă cele mai bune rezultate au venit cu Bergodi antrenor, despre Sabău se poate spune că a pus şi el umărul la performanţele ardelenilor.
U Cluj – Farul 2-1
Min 90+2. O nouă ocazie de egalare pentru Farul, însă mingea trimisă de Larie nu prinde poarta
Min 80. Ocazie mare pentru oaspeți la șutul în diagonală al lui Sîrbu, mingea a trecut puțin pe lângă
Min 54. GOOOOOL FARUL! Fază superbă a lui Doicaru care îl păcălește pe Chipciu și apoi înscrie cu un șut la colțul scurt
Min 49. GOOOOL U CLUJ! Repriza secundă începe la fel de bine pentru U Cluj! Centrare în careu pentru Alibek, apărarea oaspeților respinge nu foarte departe, iar Drammeh șutează din voleu cu stângul pentru 2-0.
Min 44. GOOOOL U CLUJ! Fază confuză la care jucătorii s-au oprit în timp ce Nistor era la balon, acesta a fost primul care și-a dat seama că meciul continuă, i-a pasat lui Alibek care a trimis pe lângă portar
Min 33. Ocazie uriașă pentru gazde, mingea este așezată de Alibek pentru Nistor care șutează de la 8 metri pe lângă poartă
Min 24. Lovitură grea pentru U Cluj – portarul Lefter iese pe brațe, accidentat, și este înlocuit de Michail. De asemenea, Chinteș este trimis în locul lui Stanojev.
Min 6. Ocazie uriașă și pentru Farul prin Alibec! Scăpat singur în careu, acesta șutează cu stângul însă peste poartă
Min 2. Gol anulat pentru gazde! Centrare superbă a lui Chipciu la marginea careului mic, Alibek trimite imparabil cu capul! După 3 minute de confuzie, arbitrul merge să vadă reluarea și acordă fault în atac după ce Alibek a tras un adversar de braț și astfel a putut să rămână singur în fața porții
A început partida!
Sabău este din această vară antrenorul celor de la Farul Constanţa şi speră să redreseze echipa, după ce anul trecut s-a salvat la limită de zona locurilor de retrogradare.
Echipe de start
U Cluj (4-2-3-1): Lefter – Stanojev, Cristea, Codrea, Chipciu, Bic, Drammeh, Nistor, Ștefănescu, Macalou, Aliev
Rezerve: Michael, Coșa, Chinteș, Poulolo, Techereș, Pinho, Simion, Mendy, Pall, Adams, Trică, Chukwu
Antrenor Cristiano Bergodi
Farul (4-2-3-1): Munteanu, Sîrbu, Dican, Larie, Țicu, Njike, Ahlinvi, Vînă, Sylvestre, Alibec, Doicaru
Buzbuchi, Bouzamoucha, Gustavo, Joao Vitor, Banu, Radaslavescu, Popescu, Goncear, Grigoryan, Cojocaru, Tănasă, Sima
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău
Arbitru Szabolcs Kovacs (Carei).
Asistenți Marius Badea (Rm. Vâlcea), Adrian Vornicu (Iași)
Arbitru VAR Viorel Flueran (Craiova).
Asistent VAR Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
- Dorit de FCSB, Jovo Lukic şi-a decis viitorul imediat după U Cluj – Petrolul
- FCSB negociază mai multe transferuri pe final de mercato! Ce a spus Mihai Stoica de Drăguş, Muhar şi Korenica
- „Nu e bătăuş” Cum l-a numit Giani Kiriţă pe Vali Creţu, după scandalul în care acesta a fost implicat cu Mihai Stoica!
- Giani Kiriţă, mesaj direct pentru Gigi Becali înaintea derby-ului Dinamo – FCSB: „Să vină stăpânul în vestiar”
- Suma propusă de americani pentru transferul lui Cătălin Cîrjan! Dinamo a venit cu răspunsul

































