Istvan Kovacs (41 de ani) a condus în Champions League meciul dintre PSG şi Monaco, încheiat la egalitate, 2-2. Cel mai bine cotat arbitru de la noi a arătat un cartobaş roşu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După pauză, Mamadou Coulibaly a încasat două cartonaşe galbene la o distanţă de numai patru minute. Fanii oaspeţilor l-au criticat pe Kovacs pentru decizia luată, dar presa a fost de acord cu el. Cei de la Le Monde consideră că vinovatul este mijlocaşul de 21 de ani.

Reacţia presei din Franţa după ce Istvan Kovacs l-a eliminat pe Mamadou Coulibaly

„Mijlocașul lui Monaco a fost forțat să comită un fault pentru a-l opri pe fulgerătorul Nuno Mendes. A fost avertizat pe bună dreptate.

Fotbalistul de 21 de ani a fost îngrozitor! Abia primise un galben câteva minute mai devreme, iar apoi a comis un alt fault”, au scris cei de la Le Monde.

Istvan Kovacs a eliminat un jucător în PSG – Monaco

Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la un nou meci al celor de la Paris Saint Germain, iar centralul din Carei a luat o decizie importantă într-un moment în care jocul se îndrepta către prelungiri.

La scorul de 1-0 în favoarea celor de la AS Monaco, arbitrul l-a eliminat pe Mamadou Coulibaly, care a încasat al doilea cartonaș galben în doar patru minute.

Din faza fixă rezultată, campioana din Hexagon a restabilit egalitatea prin Marquinhos, iar șase minute mai târziu, a trecut la cârma jocului, după reușita lui Kvaratskhelia. Teze a stabilit scorul final, în minutul 90+1.