Înaintea meciului dintre Real Madrid şi Manchester City s-a vorbit mult despre o eventuală demitere a lui Xabi Alonso, în cazul în care galacticii vor pierde duelul cu trupa lui Pep Guardiola.
Chiar dacă cetăţenii s-au impus cu 2-1, ibericii nu se mai gândesc la despărţire, iar felul în care a jucat Real Madrid le-a trezit speranţe fanilor. Mai mult, Xabi a fost întrebat direct dacă pleacă de la echipă şi a venit cu răspunsul.
Xabi Alonso nu pleacă de la Real Madrid
”Nu este vorba despre mine. Sunt concentrat pe următorul meci al lui Real Madrid, care este ceea ce contează”, a fost tot ce a spus Alonso, conform Marca.
”Mi-a plăcut prestația lui Rodrygo, mai ales că am văzut iar acea calitate individuală a sa, abilitatea de a dribla, dar și faptul că a marcat un gol, ceea ce a fost important pentru el.
M-am bucurat mult de acea fază. Simt sprijinul jucătorilor, ne pregătim împreună pentru meciuri, simt apropierea lor în fiecare zi, iar azi nu au făcut excepție”, a mai spus Alonso.
Manchester City a învins miercuri seara, în deplasare, scor 2-1, Real Madrid, în etapa a şasea din Liga Campionilor. Englezii sunt pe locul 4 în Liga Campionilor, cu 13 puncte, iar Real e a şaptea, cu 12 puncte.
- Surpriza din Champions League vine la Bucureşti! Meci de play-off în Giuleşti, după scenele incredibile de la Belgrad
- Istvan Kovacs, scandal uriaş în Europa! Patronul lui Darius Olaru l-ar fi lovit pe central: „I-am auzit de 10 ori ameninţările”
- Darius Olaru, assist în returul „nebun” al echipei sale cu Bodo/Glimt! Nota românului
- Viața bate filmul: acum 11 ani îl dribla pe Yaya Touré într-o reclamă, acum l-a dus la un pas de Liga Campionilor
- Meci dramatic pentru Darius Olaru în preliminariile UCL! Gol în prelungiri de la o echipă care ajungea sezonul trecut în optimi

































