Nicușor Bancu, fundașul oltenilor, a declarat că rezultatul a fost unul echitabil, mai ales că a fost un meci cu echipa campioană, dar că anul 2020 nu a fost cel mai bun pentru echipa sa.
Nicușor Bancu: ”E un punct câștigat pe terenul campioanei”
”E un punct câştigat pe terenul campioanei, e un rezultat echitabil. Ne bucurăm că până la urmă ne-a ieşit jocul.
Când este un meci de asemenea calibru sunt nervi, frustrări din trecut…se ajunge şi la cartonaşii roşii, galbene. Eu zic că a fost un joc frumos”, a declarat Bancu.
Nicușor Bancu s-a declarat dezamăgit de anul Universității Craiova
Mai mult, fundașul oltenilor a mărturisit că este dezamăgit de modul în care s-a desfășurat anul 2020, mai ales că Universitatea a pierdut titlul în ultima etapă a campionatului trecut chiar pe propriul stadion.
Bancu a făcut referire și la absența golgheterului Elvir Koljic, încă pe bară după accidentarea suferită în meciul cu Poli Iași.
”Pentru mine şi pentru echipă a fost un an prost pentru că am pierdut campionatul în ultima etapă. O mare dezamăgire, dar capul sus. În noul an ne-am propus să fim mult mai tari mental şi să facem o figură foarte frumoasă.
Koljic ne lipseşte foarte mult. A venit Mamut, aleargă, se zbate, dar ca şi atacant dacă nu marchezi e greu să îţi intri în mână”, a explicat Nicușor Bancu într-o intervenție la Digi Sport.
- CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0
- Nicușor Bancu, dezamăgit de anul oltenilor
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Dan Șucu vrea să transfere un fotbalist legendar. A jucat la Manchester City sau Inter
- “Abia aştept luna martie!” Ianis Hagi, încrezător că România se va califica la World Cup 2026: “Nu există altă variantă”
- O echipă deja eliminată visează din nou să joace la Mondialul din 2026: „Asta e breșa pe care o exploatăm!”
- Barcelona s-a chinuit cu o echipă din Liga 3 în Cupa Spaniei! Meciul a început cu întârziere din cauza cozilor uriaşe
- “Ce nenorocire!” Mihai Stoica a lansat scenariul pentru Dinamo – FCSB, iar Andrei Nicolescu a venit cu soluţia: “Foarte bine”




























