Super Liga Europei | ”Nu îmi place ideea și sper să nu se întâmple!” Noi reacții de revoltă după șocul din fotbalul mondial. Perez si Agnelli așteaptă alte trei super-puteri la ”masa bogaților”

De Antena Sport
Publicat: 19.04.2021, 21:38

Super Liga Europei | ”Nu îmi place ideea și sper să nu se întâmple!” Noi reacții de revoltă după șocul din fotbalul mondial. Perez si Agnelli așteaptă alte trei super-puteri la ”masa bogaților”

Profimedia

Florentino Perez, alături de Andrea Agnelli

După Jurgen Klopp, a venit rândul jucătorilor celor de la Liverpool să se opună înființării Super Ligii Europei. James Milner, unul dintre liderii din vestiarul lui Liverpool, a spus că nu îi place ideea unei competiții la care să participe doar echipele cu potențial financiar mare.

Reclamă

Noi încercăm să ne concentrăm pe joc, trebuie să fim profesioniști. La fel ca toată lumea, am fost surprinși când am auzit ieri acest lucru. La fel ca toți, avem multe întrebări. Personal, nu-mi place și sper să nu se întâmple. Probabil din aceleași motive pe care le are toată lumea și despre care se vorbește, a fost greu pentru noi. Am încercat să pregătim jocul, dar nu am putut decât să-mi imaginez ce s-a spus despre asta și probabil sunt de acord cu multe dintre lucrurile spuse„, a spus Milner pentru SkySports, după Leeds – Liverpool 1-1.

Reclamă

PSG, Bayern și Dortmund, așteptate să se alăture proiectului

Până în acest moment, 12 echipe sunt gata să facă parte din Super Liga Europei: Real Madrid, Barcelona, Atletico Madrid, Manchester United, Manchester City, Arsenal, Liverpool, Tottenham, Chelsea, Juventus, Inter, AC Milan. PSG, Bayern și Dortmund sunt așteptate să dea un răspuns în perioada imediat următoare. PSG trebuie să dea un răspuns în următoarele 14 zile, în timp ce nemții au 30 de zile timp de gândire, scriu cei de la Der Spiegel. 

Jurgen Klopp: ”Ieri am aflat de asta!”

Jurgen Klopp a fost luat prin surprindere de decizia șefilor de la Liverpool de a adera la Super Liga Europei.

Am auzit prima dată ieri despre asta. Nu știu prea multe oricum, mai mult sau mai puțin ce știți și voi, în presă. E greu. Oamenii nu sunt fericiți. Îi înțeleg. Nu pot să vorbesc mai mult.

Eu și jucătorii nu am știut, nu am fost implicați în acest proces. Acum va trebui să așteptăm să vedem ce se întâmplă. Am 53 de ani, de când eram jucător exista Liga Campionilor… Obiectivul meu a fost mereu să antrenez acolo, ca jucător n-am reușit să ajung la acest nivel. Îmi place fotbalul competitiv. Nu îmi place deloc cum suntem priviți. Liverpool este mai mult decât această decizie. Echipa și fanii sunt cei mai importanți„, a spus Jurgen Klopp, înainte de Leeds United – Liverpool.

Super Liga Europei, comunicatul oficial despre lansarea competiției

Super Liga Europei va avea la start 20 de echipe, dintre care 15 vor fi membrele fondatoare și 5 vor fi invitate în funcție de rezultatele din sezonul precedent.

Vor fi meciuri la mijlocul săptămânii, cu toate echipele participante urmând să joace în campionatele naționale, părtrându-se calendarul competițiilor interne, care vor rămâne baza fotbalului la nivel de cluburi.

Vor participa 20 de cluburi, cele 15 cluburi fondatoare și încă cinci echipe adiționale care se vor califica anual pe baza randamentului din sezonul precedent

Sezonul va începe în august, cu participarea cluburilor în două grupe de câte 10, care vor juca meciuri tur-retur. Primele trei echipe din fiecare grupă se califică automat în sferturile de finală. Echipele care se clasează pe poziţiile patru şi cinci vor juca un playoff adiţional în dublă manşă. Ulterior, se vor juca playoff-uri în dublă manşă începând cu sferturi până în finală, care se va disputa într-o singură manşă, la finalul lui mai, pe un teren neutru”, se arată în comunicatul citat de marca.com.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
9:09 FotoCât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei 9:08 Oleksandr Pielieshenko a murit pe frontul din Ucraina! Halterofilul participase la Jocurile Olimpice de la Rio 8:56 Arabii nu i-au dat nicio şansă lui Gigi Becali! Transferul anunţat. Jucătorul, surprins pe aeroport 8:32 „Nu e plăcut că toată lumea te înjură!” Alexandru Băluţă a reacţionat după ce a fost huiduit de tot stadionul la Craiova 8:17 Ce a putut spune Gigi Becali despre venirea lui Mircea Lucescu la Rapid. Declaraţii incredibile ale patronului de la FCSB 0:36 FotoKyren Wilson a câştigat Campionatul Mondial de snooker! L-a învins pe Jak Jones în finala de la Crucible 0:19 Marius Niculae a vorbit de un transfer „bombă” la Sporting Lisabona după ce „Leii” au luat titlul: „Sper să vină Ronaldo” 0:15 Gigi Becali, anunțul momentului despre revenirea lui Florin Tănase la FCSB! A spus totul după 0-2 cu Universitatea Craiova 0:00 Jucătorii făcuți praf de Gigi Becali după 0-2 cu Universitatea Craiova. Cine l-a impresionat: „O să fie fotbalist mare!” 6
mai
23:58
Gigi Becali, „aroganţa” serii după înfrângerea cu Universitatea Craiova: „Aduceţi-ne antrenori, Gâlcă nu e de talia mea”
Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și