Nu mai puţin de 10 jucători au fost înştiinţaţi de club că trebuie să îşi caute echipă. Printre ei şi atacantul de 20 de ani, care şi-a început cariera la Academia Hagi.
Dimciu Halep, dat afară de la Farul
"După o analiză amănunțită a evoluțiilor din sezonul trecut al Ligii a 2-a, antrenorul echipei noastre, Ianis Zicu, și conducerea clubului nostru au decis să nu mai continue colaborarea cu 9 jucători, Baudouin Kanda, Alexandru Nicola, Iulian Carabela, Daniel Toma, Dimciu Halep, Mihailo Mitrov, Laurențiu Ardelean, Tudor Moldovan și Mădălin Martin, care nu vor mai face parte din lotul alb-albaștrilor.
În plus, Ionuț Stoica va reveni la FC Voluntari, după ce perioada de împrumut la FC Farul Constanța s-a încheiat, iar formația ilfoveană a decis ca atacantul în vârstă de 20 de ani să revină la clubul de care aparține. Le mulțumim tuturor pentru munca depusă în tricoul alb-albastru și le urăm succes în carieră!", se anunţă într-un comunicat al constănţenilor.
Vărul Simonei Halep a jucat în 9 meciuri din această ediţie de campionat, fără a reuşi să înscrie.
- Dimciu Halep mai avea contract cu Farul până pe 30 iunie
- Atacantul de 20 de ani, fără gol marcat în acest sezon
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Premii record la World Cup 2026! Câţi bani poate câştiga România dacă ajunge în grupe. Sumă uriaşă pentru campioană
- Gigi Becali a ofertat un mare dinamovist pentru a fi antrenor la FCSB. Dezvăluire incendiară
- Pe urmele lui Dennis Man. Meciul FCSB – Rapid îi decide transferul carierei. Cine vine să-l urmărească
- Cristi Chivu, pus la zid în Italia: “A călcat strâmb! Nu am auzit în viaţa mea asemenea prostii”
- Claudiu Keșeru a plecat de la FC Bihor. De ce şi-a dat demisia



























