Novak Djokovic a reuşit o calificare facilă în turul doi la Australian Open împotriva spaniolului Pedro Martinez, locul 71 WTA, scor 6-3, 6-2, 6-2.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În urma victoriei sale de la Melbourne, Nole a ajuns la 100 de victorii la Grand Slam-ul de la Antipozi, reușind performanța de a atinge „borna” 100 pe toate suprafețele de la turneele de mare șlem (100 la Australian Open, 101 la Roland Garros, 102 la Wimbledon și 95 la US Open).

Recordurile egalate de Djokovic odată cu prezența la AO 2026

Djokovic îl va înfrunta în runda următoare pe italianul Francesco Maestrelli (141 ATP), venit din calificări şi care l-a învins luni în cinci seturi pe francezul Terence Atmane (64 ATP).

Intrând pe teren pentru a disputa al 21-lea Open al Australiei, sârbul în vârstă de 38 de ani a egalat recordul de participări la Melbourne al fostului său rival, Roger Federer, retras din activitate din 2022.

Djokovic participă pentru a 81-a oară în carieră pe tabloul final al unui turneu de Grand Slam, egalând din nou un record împărţit de Federer şi fostul număr 12 mondial Feliciano Lopez.

În plus, realizarea lui Nole de a ajunge la cel puțin 100 de victorii la trei Grand Slam-uri este o premieră în istoria tenisului.

Sursa: News.ro