Jaqueline Cristian a fost eliminată încă din primul tur al turneului de la Linz, românca fiind învinsă în mod surprinzător de o jucătoare din afara Top 100 WTA, venită din calificări.
România mai are două reprezentante pe tabloul principal al competiției din Austria, acolo unde mai luptă Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, ambele fiind calificate deja în faza optimilor.
Jaqueline Cristian, învinsă de Tamara Korpatsch
Jaqueline Cristian nu pare să fie în cea mai bună formă a carierei, românca fiind eliminată în mod surprinzător în primul tur la WTA Linz. Adversara acesteia a fost Tamara Korpatsch, jucătoare din afara Top 100 WTA, venită din calificări.
Cap de serie numărul șase la Linz, Jaqueline a început bine disputa și s-a impus în primul set cu scorul de 6-4, dar le-a pierdut pe următoarele două, scor 6-1, 6-4, la capătul unui meci ce a durat două ore și 17 minute.
Upper Austria Ladies Linz este un turneu din categoria WTA 500, ce se desfășoară în perioada 6 – 12 aprilie. Se joacă pe zgură și este dotat cu premii totale în valoare de €1,049,083. Campioana din 2025 este Ekaterina Alexandrova.
- Novak Djokovic a ales jucătorul cu care se „identifică complet”
- Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Cincinnati Open, de la 0-1 la seturi cu Kalinskaia. Câți bani primește după victorie
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- Sorana Cîrstea, debut cu victorie la Cincinnati! Pe cine va întâlni românca în turul al treilea
- Gabriela Ruse, un singur game în faţa noului star din WTA! Românca s-a retras la jumătatea setului secund cu Alexandra Eala
































