Sorana Cîrstea va juca în turul trei în cadrul turneului WTA de la Madrid, la fel ca Jaqueline Cristian, însă ambele românce vor avea confruntări de foc, împotriva unor jucătoare de calibru din circuitul mondial.
Dacă Jaqueline va da piept cu lidera WTA, Aryna Sabalenka, Sorana Cîrstea va da mai departe peste o veche cunoștință, Coco Gauff, cea care i-a oprit parcursul de la Miami.
Sorana Cîrstea – Coco Gauff, în turul 3 la Madrid
Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în turul al treilea la Madrid, după ce a trecut în două seturi de Tyra Caterina Grant, ocupanta locului 262 mondial.
Românca va avea o misiune infernală mai departe, urmând să o înfrunte pe Coco Gauff (locul 3 WTA). Americanca s-a calificat fără mari emoții în această fază a competiției, după ce a trecut de Leolia Jeanjean, scor 6-3, 6-0.
Cele două s-au întâlnit ultima oară la turneul de la Miami, mai exact în faza optimilor, acolo unde jucătoarea din Statele Unite ale Americii s-a impus în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-2.
O calificare mai departe ar veni la pachet și cu un cec în valoare de €92,470 pentru Sorana Cîrstea, care și-a adjudecat deja un cec de €54,110 pentru prezența în turul al treilea.
- Alexander Zverev a câștigat US Open! Al doilea titlu de Grand Slam pentru tenismenul german
- Aryna Sabalenka nu ştie să piardă! Şi-a făcut praf racheta şi a înjurat un cameraman după finala US Open 2026
- Elena Rybakina a cucerit US Open deşi s-a luptat cu o accidentare! Prima reacţie a ei după victoria cu Sabalenka
- Elena Rybakina a cucerit US Open! Proaspătul număr 1 mondial a învins-o în decisiv pe Sabalenka
- „A greşit” Ilie Năstase a dat verdictul după decizia luată de Sorana Cîrstea!































