Sorana Cîrstea s-a calificat în premieră în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma. Sportiva de 36 de ani a trecut în sferturile de finală de letona Jelena Ostapenko, scor 7-6, 6-1(0), după o oră şi 33 de minute de joc.
Românca face o săptămână de vis la Foro Italico, în ultimul an al său ca profesionistă în circuitul WTA. După succesul cu Ostapenko, Sorana Cîrstea a avut un discurs superb şi a vorbit despre faptul că ambiţia şi visurile nu au o dată de expirare.
Sorana Cîrstea, după calificarea în semifinalele de la Roma: „Nu există dată de expirare pentru ambiţie”
„Mereu am zis că nu e o dată de expirare pentru ambiţie şi visuri. Cred că toată lumea poate vedea cât de mult iubesc acest sport. Am atâta pasiune. Să joc aici şi să joc în semifinale e minunat. Sunt recunoscătoare acestui sport. Mă bucur mult de această săptămână la Roma
Cred că Jelena e o adversară puternică, nu îţi oferă multe şanse. Ştiam că dacă voiam să câştig astăzi trebuia să fiu agresivă. La acest nivel trebuie să fii agresiv, să serveşti, să returnezi, să te aperi. Sunt foarte bucuroasă să fiu în semifinale şi sper să o ţin tot aşa.
(n.r. în italiană) Mulţumesc tuturor! Ne vedem mâine sau poate poimâine”, a spus Sorana Cîrstea, după meciul cu Ostapenko.
- Irina Begu s-a căsătorit în acest weekend cu antrenorul ei, Victor Crivoi
- Favoritele defilează la Toronto, în ciuda ploii! Victorii fără emoții pentru Sabalenka, Swiatek și Pegula
- Sorana Cîrstea, eliminată în turul al doilea de la Toronto de Maya Joint
- Gabriel Ruse, eliminată în turul doi la Toronto de Potapova. Câți bani primește
- Jucătoarea care o admira pe Simona Halep e noul star din WTA! Parcurs fabulos la Washington


































