După ce în 1930 a lipsit de la prima ediție a Cupei Mondiale, desfășurată în Uruguay, Italia a dominat lumea fotbalului în următorii opt ani.
„Squadra azzurra” a devenit campioană mondială în două ediții la rând, mai întâi pe propriul teren, în 1934, și apoi în Franța, patru ani mai târziu.
Vittorio Pozzo, legendă a fotbalului și angajat la Pirelli
La ambele succese, pe banca italienilor a stat legendarul Vittorio Pozzo, un geniu al fotbalului din acea vreme, tip riguros și lider înnăscut, dar și un personaj extrem de controversat. Pozzo, zis și Il Vecchio Maestro (Bătrânul Maestru), a revoluționat fotbalul anilor 1920 și 1930, prin sistemul său de joc 2-3-2-3, în fapt o reinterpretare a unui 2-3-5 popular în epocă.
Născut la Torino și școlit în Anglia, fost ofițer în Primul Război Mondial, Vittorio Pozzo a fost omul care a pus Italia pe harta fotbalului mare. Dar până atunci, a jucat fotbal, la Grasshoppers și la AC Torino, pe care a și antrenat-o mai târziu. O bună perioadă, în paralel cu fotbalul, a lucrat pentru Pirelli, celebra companie de anvelope. Pozzo a stat pe banca „squadrei” din 1929 până în 1948 și, până în ziua de azi, rămâne singurul antrenor cu două titluri mondiale în CV.
Mondialul din 1934 și implicarea lui Mussolini
În 1934, Mondialul s-a jucat chiar în Italia, în plin regim al lui Benito Mussolini. Liderul fascist vedea fotbalul ca pe o modalitate ideală de propagandă pentru politicile sale. Drept urmare, jucătorii naționalei au fost obligați să se înscrie în Partidul Național Fascist. Pe deasupra, înaintea turneului, Mussolini însuși s-a întâlnit cu Vittorio Pozzo și l-a avertizat direct: „Tu ești singurul responsabil de succes! Dar dacă nu câștigi titlul, atunci Dumnezeu să te ajute”, i-ar fi spus „Ducele” selecționerului.
Italia a câștigat până la urmă Mondialul, după o finală cu Cehoslovacia (2-1, după prelungiri). Dar gurile rele susțin că Mussolini și-a băgat coada, umblând la arbitri. S-a întâlnit personal cu suedezul Ivan Eklind, cu o seară înaintea semifinalei cu Austria. Italienii au câștigat cu 1-0, dar austriecii, mai ales prin vocea lui Josef Bican, au acuzat că Eklind a fost mituit. Suedezul ar fi validat eronat golul italienilor, ba chiar ar fi blocat el însuși o centrare a austriecilor! Drept răsplată, Eklind a fost delegat și în finală, iar după victoria Italiei, Federația de la Roma i-ar fi plătit o excursie în insula Capri.
Salutul fascist de la Marseille: „Am câștigat meciul intimidării!”
Vittorio Pozzo și-a continuat munca și doi ani mai târziu, în 1936, a sa Italie a luat aurul la Jocurile Olimpice de la Berlin. În 1938, Mondialul s-a ținut în Franța, iar Italia s-a prezentat cu un echipament negru, culoare asociată cu faimoasa miliție fascistă „Cămășile Negre”, și cu simbolul fascist în piept. Înaintea meciurilor, la imn, jucătorii făceau salutul fascist, ceea ce le-a atras antipatia francezilor.
Când au jucat cu Norvegia, la Marseille, italienii au fost huiduiți de spectatori, printre care se aflau și conaționali antifasciști, fugiți din cauza regimului lui Mussolini. Antrenorul Vittorio Pozzo a intrat pe teren și le-a cerut alor săi să repete salutul fascist, să nu coboare mâinile până când publicul nu se oprește din huiduit! Culmea, a funcționat. „Am câștigat meciul intimidării, după care am putut juca și fotbal”, a spus Pozzo.
„Italia a câștigat pentru că era cea mai bună!”
Italia a câștigat acel meci cu Norvegia, 2-1 după prelungiri. Imediat, în sferturi, a trecut și de țara gazdă, Franța, într-un meci jucat cu aproape 60.000 de oameni în tribune, la Colombes, în suburbiile Parisului. A fost confirmarea că „squadra” lui Pozzo este, cu adevărat, o forță invincibilă, în ciuda tuturor controverselor.
Au urmat victoriile cu Brazilia (2-1), în semifinale, și cu Ungaria (4-2), în marea finală. „Italia a câștigat pentru că era cea mai bună”, spunea ferm Pozzo după Mondialul din 1938, unul pe care „squadra” și l-a adjudecat în fața unui public eminamente ostil.
Un mandat istoric și o carieră târzie de jurnalist
Vittorio Pozzo a rămas selecționer până în 1948 și și-a încheiat mandatul de 19 ani, cel mai lung din istoria echipelor naționale europene, cu 63 de victorii în 95 de meciuri. După Al Doilea Război Mondial, a fost exclus din fotbal, pe motiv că ar fi cooperat cu fasciștii. Asta deși, tehnic, Pozzo nu a fost niciodată înscris în Partidul Național Fascist al lui Mussolini.
Din 1950, a lucrat ca jurnalist pentru La Stampa, care l-a trimis corespondent la Mondialul din Brazilia. Vittorio Pozzo a încetat din viață în 1968, la 82 de ani. Și rămâne, în ciuda tuturor polemicilor, unul dintre cei mai buni antrenori din istorie. În orice caz, Il Vecchio Maestro e singurul care a triumfat, de pe bancă, la două Mondiale.
- Un fost campion din Premier League, implicat în “cel mai bizar transfer al iernii”. Unde a ajuns să joace
- Dennis Man, înlocuit după 45 de minute în PSV – NAC Breda! Nota primită după ce a lovit bara
- Enes Sali, prezentat oficial. Fosta “perlă” a lui Gică Hagi va fi din nou adversarul lui Cristiano Ronaldo
- Nicolae Stanciu a confirmat noua sa echipă! Mesaj pentru suporteri: “Ajung foarte curând”
- Fostul selecționer al Spaniei antrena cu Chat GPT: „Totul e minunat, dar băieții când dorm?”



































