Închide meniul
Video

“Cum a fost să auzi imnul României?” Alex Bologa, declaraţii superbe după ce a cucerit aurul la Jocurile Paralimpice 2024!

Bogdan Stănescu Publicat: 9 septembrie 2024, 19:16

Comentarii

Alex Bologa, alături de Alina Dumitru şi Andreea Chiţu / AntenaSport

Alex Bologa a oferit declaraţii superbe după ce a cucerit aurul la Jocurile Paralimpice 2024. Lotul României de la Jocurile Paralimpice s-a întors în ţară, fiind primit la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Printre cei care i-au întâmpinat pe sportivii români s-au aflat preşedintele ANS, Elisabeta Lipă, şi preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

“Cum a fost să auzi imnul României?” Alex Bologa, declaraţii superbe după ce a cucerit aurul la Jocurile Paralimpice 2024!

„(n.r: Alex, care a fost cel mai bun sfat pe care ţi l-a dat Andreea Chiţu?) Să nu renunţ niciodată şi, cu siguranţă, voi reuşi. Dacă munceşti, cu siguranţă reuşeşti”, a spus Alex Bologa, pe aeroportul Henri Coandă.

Cred că au fost oameni care i-au oferit sfaturi mult mai importante decât i-am oferit eu. În timpul în care eram împreună la Cluj, eu aveam treaba mea şi el avea treaba lui. Antrenorii au fost mult mai capabili să îi ofere sfaturi mult mai preţioase.

Este o medalie pe care, clar, cu toţii o aşteptam. O medalie muncită, pe care, clar, o merita”, a spus Andreea Chiţu.

Reclamă
Reclamă

Să atragem cât mai mulţi copii cu dizabilităţi către sport. De ce nu, poate, din acei copii care l-au văzut pe Alex câştigând medalia de aur, vor ajunge şi ei mari campioni”, a spus şi Alina Dumitru.

Alex Bologa a povestit cum s-a apucat de judo!

„(n.r: Spuneai că medalia nu se vede, dar se simte. Cum o descrii, din ce ştii tu şi ai auzit?) Culoarea nu o văd, dar o ştiu. Sunt nişte linii, cu un hexagon, cred că forma Franţei. Scrie în Braille, pe o parte Paris şi în cealaltă 2024.

(n.r: Cum a fost să auzi imnul României?) A fost emoţionant. Mă bucur că s-au ţinut Jocurile, în care am reuşit să câştig medalia de aur, în Europa şi am avut mulţi români în tribune, care au fost alături de mine şi m-au susţinut. Acest lucru m-a emoţionat şi le mulţumesc că au reuşit să îmi ofere aceste emoţii.

Reclamă

(n.r.: Când şi de ce te-ai apucat de judo?) Am fost selecţionat de la liceul special cu elevi cu deficienţe de vedere, când eram în clasa a 9-a sau a 10-a. Am fost prima oară la şcoală, făceam de două ori pe săptămână, iar din 2012, mi-a plăcut foarte mult, am început la centru, unde era şi Andreea (n.r: Andreea Chiţu). Alina (n.r: Dumitru) fix atunci se retrăgea din activitate”, a mai declarat Alex Bologa.

Alex Bologa şi Camelia Ciripan au cucerit medalii pentru România la Jocurile Paralimpice 2024. Alex Bologa a obţinut medalia de aur la para judo, în timp ce Camelia Ciripan a obţinut bronzul la para tenis de masă.

Elisabeta Lipă: “Sunt un model pentru noi toţi aceşti sportivi minunaţi”

Vreau să vă spun că am trăit nişte emoţii foarte mari. Îl am aici pe Alex, pe care, i-am spus lui şi vă spun şi dumneavoastră, îl urmăresc, sunt cu ochii pe el de două ediţii ale Jocurilor Paralimpice. Rio 2016 a cucerit bronzul, Tokyo bronzul şi în seara în care am ajuns în satul olimpic, înainte de Marea Finală, i-am zis: ‘Alex, eu simt că tu vei ieşi campion olimpic’. Mă bucur că a reuşit să ne aducă această bucurie imensă şi îi mulţumesc. Şi le mulţumesc tuturor. Le mulţumesc antrenorilor, colectivului tehnic, tuturor celor care au stat în spatele lor şi i-au ajutat.

În stânga mea este o domnişoară firavă, dar foarte determinată. A vrut din tot sufletul ei să demonstreze că performanţa nu are limite şi atunci când îţi doreşti să faci ceva nu ai cum să nu reuşeşti. Sunt un model pentru noi toţi aceşti sportivi minunaţi, pe care eu îi iubesc foarte mult. Am reuşit să mă ataşez de ei exact ca şi de ceilalţi sportivi care ne-au adus atâta bucurie la Jocurile Olimpice. Mă bucur că sunt susţinuţi nu doar de noi, cei care suntem acum la microfon, dar şi de dumneavoastă, pentru că performanţa lor trebuie pusă în valoare”, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, acolo unde i-a întâmpinat pe sportivii români reveniţi în ţară.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va califica FCSB în turul doi preliminar din Champions League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:36
“Asta mi-am propus” Reacţia lui Alex Dobre după ce a fost omul meciului în FC Argeş – Rapid 0-2!
0:30
“Mai stai la Rapid?” Răspunsul lui Andrei Borza, după ce s-a vorbit despre oferte uriaşe pentru el!
0:19
Victor Angelescu, după FC Argeş – Rapid 0-2: “Am avut penalty clar”! A propus un jucător la echipa naţională
0:09
“Ce s-a schimbat cu venirea lui Gâlcă?” Răspunsul lui Denis Ciobotariu după FC Argeş – Rapid 0-2
0:02
“Trebuie să arătăm altfel” Costel Gâlcă, nemulţumit după victoria cu Argeş! A cerut transferuri la Rapid
23:34 11 iul.
“Am văzut o imagine rară, aţi dat cu pumnul într-o minge” Reacţia lui Sabău după Metaloglobus – U Cluj 1-4!
1 Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Florian Wirtz, transferat de Liverpool. Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid 2 Gigi Becali s-a răzgândit, înainte de startul Ligii 1. Jucătorul trecut pe „lista neagră”, șanse să rămână la FCSB 3 Ce sumă a fost oferită pentru transferul lui Louis Munteanu. Atacantul de la CFR Cluj, gata să stabilească un record 4 FotoCum arată noile echipamente ale FCSB-ului! Alibec, Bîrligea, Şut şi Târnovanu au prezentat tricourile 5 „Acum pot s-o spun: m-a tratat diferit”. Luka Modric, dezvăluiri despre Florentino Perez, după plecarea de la Real Madrid 6 Mirel Rădoi își sfătuiește titularul să plece de la Universitatea Craiova: „M-aș uita pe contract, nu pe campionat”
Citește și