Naţionala României a fost învinsă fără drept de apel de Turcia, scor 37-31 (21-16), în meciul retur pentru calificarea în faza a treia a preliminariilor europene ale Campionatului Mondial din 2027. Tricolorii au pierdut şansa de a lupta pentru turneul final în faţa propriilor fani, la un gol diferenţă după ce în tur câştigase la 5.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ratăm Mondialul la handbal

Principalii marcatori ai partidei au fost Raţă 5 goluri, Radu 4, pentru România, respectiv Pehlivan 10, Yildiz 9, pentru Turcia.

În manşa tur, tricolorii s-au impus cu 37-32, însă la general scorul este în avantaj pentru Turcia, care se califică în faza a treia a preliminariilor europene, în care se va duela cu Norvegia (13-14 şi 16-17 mai), pentru un loc la turneul final.

În turul III s-au mai calificat Grecia, Slovacia, Israel, Muntenegru, Serbia, Polonia şi Bosnia.

În total, 10 câştigătoare din faza 3 se vor califica la turneul final, la care din Europa vor ajunge direct Germania, în calitate de gazdă a CM2027, Danemarca (deţinătoarea trofeului), plus alte 4 echipe cel mai bine clasate la CE2026 (Croaţia, Islanda, Portugalia şi Suedia).

Campionatul Mondial din 2027 va avea loc între 13-31 ianuarie, în Germania, cu 32 de echipe naţionale la start.