Mirel Rădoi, la o conferinţă de presă | Profimediaimages
Mirel Rădoi a fost şocat în momentul în care a aflat că Dinu Gheorghe a murit. Rădoi era în timpul conferinţei de prezentare în momentul în care a aflat de moartea fostului preşedinte de la Rapid.
Lui Mirel Rădoi nu i-a venit să creadă în momentul în care a aflat că Dinu Gheorghe a murit, mai ales că s-a întâlnit de curând cu el.
Mirel Rădoi, în stare de şoc când a aflat în conferinţă de moartea lui Dinu Gheorghe
“Cum? Nu ştiam. Dumnezeu să îl odihnească. Acum 10 zile m-am întâlnit cu dânsul. Doamne, Dumnezeu să îl ierte! Nu ştiu asta de la domnul Dinu Vamă, ştiu că acum ceva timp m-am întâlnit cu domnul Copos şi mi-a săpus căar fi vrut şi el la momentul respectiv, dar nu mă lăsa nea Sorin la Rapid”, a spus Mirel Rădoi.
A murit Dinu Gheorghe! Fostul președinte de la Rapid s-a stins la vârsta de 68 de ani
Fotbalul românesc a fost zguduit de o veste tristă, în dimineața zilei de 29 ianuarie. Dinu Gheorghe, fostul președinte al celor de la Rapid, care a ocupat mai multe funcții importante și la alte cluburi din Liga 1, a murit la vârsta de 68 de ani.
Dinu Gheorghe a fost o figură importantă în fotbalul românesc. Acesta a avut 4 mandate de oficial la Rapid. De asemenea, a mai fost președinte la FC Brașov, Astra și ASA Târgu Mureș. Ultima poziție pe care a ocupat-o a fost cea de manager general la Dunărea Călărași.
George Copos, reacție tulburătoare după moartea lui Dinu Gheorghe
Reacţia tulburătoare a lui George Copos, după ce Dinu Gheorghe a murit. Fostul preşedeinte al Rapidului a murit la vârsta de 68 de ani.
Dinu Gheorghe, fostul preşedinte al Rapidului, a murit la vârsta de 68 de ani. Bun prieten cu acesta, Copos a avut o reacţie tulburătoare.
„Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat. Dumnezeu să-l odihnească”, a spus George Copos, potrivit sursei citate anterior.
- Ce rentă viageră are Marius Urzică. A pierdut premiul cel mare la Power Couple, dar nu duce lipsă de bani
- Fiul lui Dan Şucu s-a lăsat de fotbal şi a intrat într-o afacere de zeci de milioane de euro
- Implicată într-o afacere de 800 de milioane de euro! Ea este cea mai bogată fată de fotbalist din România
- Bărbatul care a pus-o pe picioare pe Sorana Cîrstea. Mărturisirea unui apropiat: “El a reușit să o remonteze”
- Pensia ruşinoasă pe care o încasează soţia lui Mitică Dragomir, el primeşte de 6 de ori mai mult! “Unde e dreptatea?”

































